Antena 3 CNN a organizat astăzi România Inteligentă „Fortul 13 Jilava: Consolidare, Conservare, Cunoaștere”. În cadrul evenimentul dedicat transformării Fortului 13 Jilava într-un muzeu al memoriei represiunii comuniste au fost abordate subiecte esențiale privind restaurarea și valorificarea acestui monument istoric. Prezent la eveniment, Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov a declarat că proiectul a fost o prioritate a mandatului său.
„Transformarea Fortului 13 într-un muzeu a fost o prioritate pentru noi de când am preluat președinția CJ Ilfov. Împreună cu colegii, împreună cu doamna ministru Alina Gorghiu, am vizitat de foarte multe ori Fortul 13. E important pentru copiii care se află astăzi în sală să meargă să viziteze acel loc, pentru că… cum intri în Fortul 13 te izbești de o emoție. Acolo foarte mulți deținuți politici au fost bătuți, chinuiți, au murit acolo. E important pentru noi să nu uităm greșelile trecutului.
Cât va dura procesul? Probabil câțiva ani de zile. Anul acesta am reușit să preluăm Fortul 13 în administrarea consiliului județean Ilfov, cu ajutorul doamnei ministrul al Justiției și cu ajutorul doamnei ministrul al Culturii și e primul pas pe care l-am făcut. Am identificat și o sursă de finanțare, pentru că transformarea într-un muzeu nu costă puțin. Acum suntem în faza de detalii, avizăm proiectul. După ce-l avizăm vom lucra la studiul de fezabilitate și vom afla și care sunt costurile, noi le estimăm undeva la 15 milioane de euro. Sursa de finanțare este Programul Operațional Regional, sunt bani europeni care în marea lor parte vor fi folosiți pentru Fortul 13.
Estimăm că lucrările vor dura undeva între 2-3 ani de zile, și sper să ne apucăm de treabă cât mai repede„, a declarat Thuma în cadrul evenimentului.