Actualitate

INS: Managerii estimează o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, în următoarele trei luni

Foto: iStock

Managerii români estimează, pentru următoarele trei luni, o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În cadrul anchetei de conjunctură din luna iunie 2023, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +5%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +2%. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +14%).

Potrivit estimărilor din luna iunie 2023, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni o creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +23%). Managerii estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +26 %).

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +17%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +13%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%). Managerii societăţilor comerciale estimează creşterea preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +25%).

Conform estimărilor din luna iunie 2023, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +9%). Se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +2%). Potrivit opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +9%).

Cele mai recente știri

To Top