Actualitate

La ce se uită românii atunci când vor să cumpere o casă

imobiliare

În luna martie 2023, Ingineri Asociați Construct, companie specializată în proiectarea structurilor de rezistență, a demarat un sondaj online* prin care să evidențieze care sunt cele mai mari provocări ale românilor atunci când construiesc o clădire, dar și criteriile după care se ghidează atunci când achiziționează un imobil.

Întrebați de ce au ținut cont sau este mai probabil să țină cont atunci când achiziționează un imobil, cele mai multe răspunsuri au indicat poziționarea (80%), calitatea construcției și designul (78%), anul construcției (57%), facilitățile zonei (61%), randamentul investiției în timp (36%) și reputația dezvoltatorului (34%).

În ceea ce privește cele mai importante criterii avute în vedere la achiziția unui apartament într-un imobil, acestea includ ca imobilul să fie cu regim mic de înălțime (45%) sau să facă parte dintr-un ansamblu rezidențial (15%). Dacă un sfert dintre participanții la sondaj s-au ghidat atunci când au achiziționat un apartament după criteriul „imobilul să fie construit după anul 1977”, respectiv după anul 2000 (21%), pentru 27% dintre respondenți nu contează anul construcției atât timp cât imobilul este consolidat

„Este important să știm că structura are un termen de exploatare de 50 de ani, bineînțeles, dacă nu se întâmplă evenimente importante care să-i afecteze integritatea. După 50 de ani este, desigur, indicat să se realizeze o expertiză tehnică, să se realizeze lucrări de reparații, mentenanță, în funcție de starea clădirii. Apoi, alt criteriu care trebuie luat în calcul este că faptul că structurile clădirilor înainte de ’90 au fost proiectate la criterii de conformare seismice inferioare celor din anii 90 – 2000 și 2006-2013. Deci anul construcției ar trebui să fie un aspect important în decizia de achiziție a unui imobil, cel puțin din punct de vedere siguranță structurală”, a precizat Nicu Stoica, inginer proiectant de structuri în cadrul Ingineri Asociați Construct.

Alegerea firmei de construcție, cea mai mare provocare a românilor atunci când construiesc o clădire

Dacă pentru aproape jumătate dintre respondenți (46%) alegerea firmei de construcție reprezintă cea mai mare provocare atunci când construiesc un imobil, pentru 17% cea mai mare provocare o reprezentă subestimarea bugetului, în timp ce o treime dintre participanții la sondaj indică drept provocare obținerea avizelor, întocmirea actelor și a planurilor de construcție.

„După cum ne așteptam, alegerea firmei de construcție, alergătura după acte și avize și subestimarea bugetului rămân cele mai mari provocări când vine vorba de construcția unei clădiri. Dar faptul că 3 români din 4 au apelat sau ar apela la un inginer proiectant de structuri atunci când achiziționează un imobil este îmbucurător. În ceea ce privește costurile pe acest segment, costul unui proiect variază între 8-10% din costul total al structurii de rezistență, adică ar reprezenta un 2-4% din total investiție”, completează Nicu Stoica.

Când vine vorba de cele mai importante criterii la achiziția unei case, 41% dintre participanții la sondaj au indicat calitatea construcției și planul tehnic, în timp ce 21% au indicat drept cel mai important criteriu structura de rezistență, iar 20% poziționarea. Designul, suprafața locuibilă și suprafața terenului completează topul celor mai importante criterii.

2 români din 3 se tem de un eventual cutremur

Potrivit sondajului demarat de Ingineri Asociați Construct, aproape 70% dintre participanții la sondaj se tem de un eventual cutremur. Cu toate acestea, 60% consideră că locuința lor nu este vulnerabilă în fața unui seism mai mare de 7 pe scara Richter.

Deși 9 din 10 dintre respondenți au răspuns că structura de rezistență a unui imobil le poate influența decizia de achiziție a unui locuințe, 3 români din 4 nu cunosc normele privind siguranța construcțiilor, iar jumătate (49%) nu au încredere în normele din țara noastră care reglementează siguranța construcțiilor. Întrebați dacă în procesul de achiziție al unui imobil ar apela sau dacă au apelat la un inginer de structuri, 75% au răspuns afirmativ.

„Cu cât o clădire are o structură simplă și ușor de gestionat numeric cu atât poate fi mai predictibilă în cazul acțiunilor importante, cum ar fi cele seismice. Printre cele mai mari provocări pe care le are un inginer de structuri este să modeleze matematic adecvat viitoarea structură, adică comportarea din programul de calcul la acțiunile la care va fi supusă, să fie similară cu comportarea fizică din amplasament. Iar noi, tocmai asta facem, căutăm această simplitate structurală, chiar dacă modul de gândire și calcul este unul complex. Această abordare stă la baza tuturor proiectelor noastre”, a mai completat Nicu Stoica.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top