Tehnologie

Majoritatea liderilor de business afirmă că Inteligenţa Artificială le va uşura munca

Trei sferturi dintre liderii globali de business consideră că Inteligenţa Artificială (AI) le va uşura munca, timp în care doar 27% dintre angajaţii care lucrează de la birou spun că au o relaţie sănătoasă cu munca, relevă datele incluse în cercetarea HP Work Relationship Index, publicată miercuri.

Conform sondajului de specialitate, peste jumătate (55%) dintre angajaţii de birou cred că AI le va oferi noi oportunităţi de a se bucura de muncă, iar aceeaşi pondere sunt de părere că această tehnologie le va face munca mai interesantă.

La nivel global, există o tensiune notabilă în relaţia dintre indivizi şi locul de muncă, astfel că puţin peste un sfert (27%) dintre angajaţii care merg fizic la muncă afirmă că au o relaţie de muncă sănătoasă. În acelaşi timp, aşteptările lor în raport cu locul de muncă au crescut: 58% au confirmat acest trend în ultimii trei ani, la nivel global. Acest lucru este foarte pronunţat în ţările cu economii în creştere (71%), faţă de statele cu economii mature (50%).

Potrivit sursei citate, 54% dintre salariaţi, 72% dintre liderii de business şi 70% dintre factorii de decizie din domeniul IT înţeleg rolul pe care AI îl poate juca în îmbunătăţirea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea privată. De asemenea, angajaţii (58%) şi liderii de business (75%) consideră că Inteligenţa Artificială poate simplifica sarcinile şi le poate uşura munca.

În plus, în ţările cu economii în creştere, 76% dintre angajaţii de birou cred că AI le va face munca „mai uşoară”, iar 75% „mai interesantă”.

„Decalajul dintre liderii de business, factorii de decizie din domeniul IT şi angajaţi demonstrează nevoia ca prima categorie să comunice în mod eficient beneficiile inteligenţei artificiale şi să instruiască angajaţii cu privire la modul în care să o integreze în procesele lor de lucru – pentru a contribui la obţinerea unor rezultate mai bune, în acelaşi timp cu consolidarea relaţiilor dintre indivizi şi muncă”, susţin realizatorii cercetării.

Sondajul HP a arătat că două din cinci persoane (42%) nu sunt sigure când ar trebui să utilizeze inteligenţa artificială la locul de muncă, în timp ce 41% se simt slab pregătiţi pentru a valorifica întregul potenţial al acestei tehnologii în proiectele lor.

HP a comandat un sondaj online gestionat de Edelman Data & Intelligence (DxI) care a fost realizat în perioada 9 iunie – 10 iulie 2023, în 12 ţări (SUA, Franţa, India, Marea Britanie, Germania, Spania, Australia, Japonia, Mexic, Brazilia, Canada şi Indonezia), pe un eşantion de 15.624 de respondenţi, dintre care 12.012 de angajaţi cu muncă de birou, 3.612 factori de decizie în domeniul IT şi 1.204 lideri de business.

Cele mai recente știri

To Top