Tehnologie

Microsoft deschide un centru de inteligenţă artificială în Europa

Foto: iStock

Microsoft a anunţat planurile pentru un nou centru de inteligenţă artificială (AI) în Europa, axat pe dezvoltarea de produse şi cercetare, relatează Reuters.

Unitatea va fi localizată în Londra şi va fi condusă de Mustafa Suleyman, cofondatorul de origine londoneză al Google DeepMind pe care Microsoft l-a angajat luna trecută.

În calitate de principal susţinător al OpenAI, creatorul ChatGPT, Microsoft este un lider mondial în această tehnologie în curs de dezvoltare rapidă.

Însă, în ultimele 18 luni, concurenţa pentru talentele în domeniul AI s-a intensificat în Europa. Microsoft va avea astfel acces la o piaţă ce produce unii dintre cei mai calificaţi oameni în domeniul tech. Totuşi acestă extindere ar putea reprezenta o concurenţă pentru companiile europene de tech ce de mult timp se confruntă cu fenomenul de „brain drain” ( n.r termen care indică emigrarea personelor calificate spre alte ţări)

Mişcare reprezintă, totuşi, o victorie pentru Marea Britanie, care a încercat să îşi consolideze reputaţia de superputere tehnologică după ce a găzduit în noiembrie primul summit mondial privind siguranţa inteligenţei artificiale.

Deşi rămâne neclar câte locuri de muncă va crea noul centru, anunţul se bazează pe angajamentul recent al Microsoft de a investi 2,5 miliarde de lire sterline în infrastructura centrelor de date şi în îmbunătăţirea competenţelor în domeniul inteligenţei artificiale în Marea Britanie.

„Ştiu – prin colaborarea mea strânsă cu liderii de opinie din guvernul britanic, comunitatea de afaceri şi mediul universitar – că ţara este hotărâtă să avanseze AI în mod responsabil şi cu un angajament de siguranţă pe primul loc pentru a stimula investiţiile, inovarea şi creşterea economică. Decizia noastră de a deschide acest hub în Marea Britanie reflectă această ambiţie”, a scris Suleyman într-o postare pe blogul companiei publicată luni.

Cele mai recente știri

To Top