Actualitate

NN a plătit aproape 1 miliard de lei clienţilor de asigurări şi pensii private din România, în 2023

NN a plătit clienţilor de asigurări şi participanţilor la fondurile de pensii administrate privat 983 de milioane de lei în 2023, cu 27% mai mult decât în anul precedent, potrivit unui comunicat al companiei.

NN a încheiat 2023 cu rezultate financiare solide pe toate liniile de business, iar prin beneficiile din asigurări şi pensiile private plătite a continuat să ofere protecţie şi sprijin financiar clienţilor în momente neprevăzute şi să contribuie la veniturile pe care se bazează la pensie.

În segmentul asigurărilor de viaţă şi sănătate, NN Asigurări de Viaţă a plătit anul trecut clienţilor beneficii totale de peste 585 de milioane de lei pentru situaţiile acoperite de asigurări şi pentru poliţele ajunse la finalul perioadei contractuale, conform rezultatelor financiare neauditate.

„Sumele au acoperit cheltuieli neplanificate pentru probleme de sănătate care au necesitat spitalizare şi intervenţii chirurgicale, au oferit sprijin familiilor în cazul unui deces, au acoperit pierderea venitului pentru clienţii care nu au mai putut lucra sau au reprezentat beneficiile acumulate prin produsele de asigurare cu componente de economisire”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, peste 36 de milioane de lei au fost plătiţi numai pentru situaţii acoperite legate de sănătate.

În acelaşi timp, în segmentul asigurărilor de locuinţă administrat de NN Asigurări, compania a plătit aproape 3,6 milioane de lei clienţilor care au trecut prin situaţii neprevăzute legate de casa lor.

NN Asigurări de Viaţă a înregistrat prime brute subscrise de peste 1 miliard de lei în 2023, în creştere cu 5% faţă de nivelul de peste 970 de milioane de lei în anul anterior, conform rezultatelor financiare neauditate.

Activele financiare administrate de NN Asigurări de Viaţă au crescut cu 12% până la aproape 4,9 miliarde de lei în 2023, iar compania a înregistrat un profit brut în valoare de 119 milioane de lei. Totodată, coeficientul de lichiditate a fost 2,67 anul trecut, iar marja de solvabilitate raportată conform Solvency II a fost 224%, confirmând stabilitatea financiară a companiei şi capacitatea de a-şi îndeplini obligaţiile asumate faţă de clienţi.

În segmentul pensiilor private facultative administrate de NN Asigurări de Viaţă, compania a plătit peste 59 de milioane de lei participanţilor la fondurile NN Activ şi NN Optim care au îndeplinit condiţiile pentru a beneficia de pensia lor Pilon III, în creştere cu 12,3% faţă de 2022.

„Activele nete administrate au urcat la peste 2,6 miliarde de lei la finalul anului trecut, cumulat pentru fondurile NN Activ şi NN Optim, cu 33% peste nivelul din 2022, reprezentând o cotă de 56,2% din piaţă potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară. Cele două fonduri administrate aveau aproape 326.000 de participanţi la finalul anului trecut, echivalentul a 46% din numărul total de participanţi la Pilonul III. NN Asigurări de Viaţă a obţinut pentru participanţii săi un câştig record din investiţii în 2023, de 18,5% pentru fondul NN Activ şi 16,5% pentru fondul NN Optim”, conform calculelor companiei, bazate pe datele ASF.

În segmentul pensiilor private obligatorii administrate de NN Pensii SAFPAP, compania a plătit aproape 336 de milioane de lei participanţilor care au îndeplinit în 2023 condiţiile pentru a beneficia de pensia lor Pilon II, mai mult decât dublu faţă de plăţile de aproape 160 de milioane de lei din 2022 şi echivalentul a 44% din totalul plăţilor de la lansarea Fondului de Pensii Administrat Privat NN.

NN Pensii SAFPAP a înregistrat active nete administrate de 43 de miliarde de lei la finalul anului trecut, în creştere cu 30,3%, reprezentând o cotă de 34% din piaţă, conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară. Fondul administrat avea 2,1 milioane de participanţi la finalul anului trecut, echivalentul a 25,8% din numărul total de participanţi la Pilonul II şi a obţinut pentru aceştia un câştig din investiţii de 18,2% în 2023, conform calculelor bazate pe datele ASF, peste inflaţia de 6,6% la finalul anului.

„Pe lângă impactul în viaţa clienţilor, NN s-a implicat şi în comunităţile din care face parte şi a investit în 2023 aproape 4,2 milioane de lei în iniţiative relevante social care se concentrează pe sănătate, educaţie şi incluziune financiară în categorii dezavantajate, potrivit datelor financiare neauditate. Cele mai importante iniţiative desfăşurate au fost parteneriatul cu Asociaţia Inima Copiilor pentru extinderea Secţiei de Cardiochirurgie a Spitalului de Copii Marie Curie din Bucureşti, parteneriatul cu Asociaţia Autism Voice pentru Institutul Autism Voice şi parteneriatul cu EA – The Entrepreneurship Academy pentru crearea primului fond de burse pentru educaţia viitoarei generaţii de antreprenori din România”, se mai precizează în comunicat.

NN este prima companie internaţională de asigurări de viaţă care a intrat pe piaţa din România, în 1997, iar de 16 ani activează şi pe segmentul pensiilor private, fiind lider pe pieţele de profil. Totodată, NN s-a extins în ultimii ani în România şi pe segmentele asigurărilor de sănătate şi de locuinţă. În prezent, NN are 500 de angajaţi şi 1.600 de consultanţi financiari şi manageri în forţa de vânzări şi susţine peste 2,3 milioane de clienţi de asigurări şi pensii, un sfert din populaţia activă a României, să protejeze tot ceea ce contează mai mult pentru ei.

NN România este parte din NN Group, companie de servicii financiare cu o istorie de mai bine de 175 de ani la nivel internaţional şi o prezenţă puternică în 11 ţări, având în total peste 16.000 de angajaţi şi peste 19 milioane de clienţi. NN Group este listat la bursa Euronext Amsterdam din 2014 şi urmăreşte să fie lider de industrie recunoscut pentru experienţa clienţilor, talente şi pentru contribuţia în societate.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top