Energie

Piața de încălzire în pardoseală a ajuns la 90 milioane de dolari în 2023

În cursul anului precedent, piața locală a sistemelor de încălzire în pardoseală a atins o valoare de aproximativ 90 de milioane de euro, conform datelor furnizate de REHAU Building Solutions, unul dintre liderii de piață în domeniul instalațiilor termice, sanitare și de ventilație. Astfel, România își consolidează treptat poziția de jucător semnificativ pe piața europeană dedicată acestui segment, evaluată în anul precedent la aproximativ 1,1 miliarde de euro conform analizelor Global Market Insights (GMI).

„În 2023, piața specifică a înregistrat o contracție de 10-15%, influențată de diminuarea cu 20% a volumului de construcții rezidențiale noi la nivel național. Cu toate acestea, pentru anul în curs, ne așteptăm la o stabilizare a pieței, în special în contextul deblocării investițiilor publice”, a declarat Laurențiu Chiriac, Head of Building Solutions REHAU România.

Conform afirmațiilor sale, piața de încălzire în pardoseală este dominată covârșitor de sistemele prin agent termic, urmate de cele electrice în mică măsură. Distribuția între cele două tipuri de încălzire în pardoseală a rămas constantă în ultimii 3-5 ani, totodată, s-a putut observa o tendință de migrație dinspre încălzirea prin radiatoare către cea în pardoseală. De asemenea, estimările REHAU indică faptul că peste 80% din piață este absorbită de segmentul rezidențial, în timp ce sectoarele industriale și de retail manifestă un interes tot mai crescut.

Astfel, România adoptă treptat trendul european, unde în 2022, conform studiului GMI, 65,8% din piață era destinată proiectelor rezidențiale, iar restul se orienta, în principal, către proiecte comerciale. 

„Similar altor domenii, românii au adoptat rapid inovația și implementarea sistemelor eficiente. Tranziția către surse de energie alternative, necesitatea clădirilor durabile și a economisirii energetice rămân prioritare. În plus, alinierea cu politicile guvernelor europene și programele de ajutor financiar, de exemplu cele din cadrul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență al României) privind construcțiile noi, dar și renovările, vor reprezenta un pas esențial pentru menținerea unui nivel înalt al investițiilor pe acest segment, implicit în domeniul încălzirii în pardoseală”, a subliniat Laurențiu Chiriac. 

De asemenea, este tot mai evidentă recunoașterea, în rândul românilor, a importanței unei calități îmbunătățite a aerului interior, a eficienței și sustenabilității. Integrarea tot mai extinsă a tehnologiilor inteligente pentru clădiri va contribui semnificativ la progresul industriei de profil. 

De fapt, noile tehnologii au un impact tot mai mare, sistemele de încălzire în pardoseală fiind adesea însoțite de soluții smart home. Acestea nu numai că oferă ușurință în utilizare, ci contribuie și la o mai bună gestionare a consumului și la creșterea eficienței energetice.

Perspective de creștere constantă

Referitor la viitorul pieței de sisteme de încălzire în pardoseală, Laurențiu Chiriac exprimă convingerea că în următorii 5 ani, România ar putea atinge un ritm de creștere similar altor piețe europene. Această evoluție va fi stimulată, în special, de orientarea către sistemele inovative, cu o tendință crescătoare către locuințele tip smart home. Atât în Europa, cât și în în România, se observă o accelerare rapidă către economia circulară, cu un accent deosebit pe politici eficiente energetic, unde încălzirea în pardoseală devine opțiunea principală. Aceasta nu doar datorită beneficiilor aduse de inovația tehnologică, ci și prin reducerile semnificative regăsite în facturile de energie.

De asemenea, la nivel european, studiile indică faptul că ritmul de creștere anuală ar urma să fie de 4,9% până în 2032, ajungând la 1,65 miliarde de euro în 2031.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top