Portugalia intenţionează să crească la 51% ponderea regenerabilelor în consumul său final de energie până în 2030, de la actuala ţintă de 47%, ca parte a obiectivului de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2045, a anunţat miercuri Guvernul, transmite Reuters.
Noul obiectiv face parte dintr-un proiect actualizat privind ţintele de mediu şi de energie pe care îl finalizează noul Executiv portughez, şi care va fi discutat în Parlament, înainte de a fi trimis la Bruxelles.
Creşterea obiectivului „reprezintă o evoluţie substanţială şi va fi fundamentală pentru realizarea traiectoriei de decarbonizare în toate sectoarele”, a declarat ministrul Mediului şi Energiei, Maria da Graca Carvalho, într-o comisie parlamentară.
În 2022, ponderea regenerabilelor în consumul final de energie al Portugaliei a fost de 34,7%, ţara fiind pe locul şase în UE, conform datelor oficiale.
În proiectul actualizat va fi menţinut angajamentul Portugaliei de construire a primului proiect de energie eoliană offshore cu o capacitate de până la 2 gigawaţi (GW).
Vor fi accelerate procesele de acordare a licenţelor pentru investiţiile în regenerabile, a dat asigurări Carvalho.
Obiectivul Portugaliei până în 2030 este de a genera 85% din electricitatea sa anuală din surse de energie regenerabilă, dar deja are una dintre cele mai ridicate rate din Europa.
Sursele de energie regenerabilă au furnizat anul trecut 61% din producţia de electricitate a Portugaliei, în creştere de la 49% în 2022, atingând un nivel record datorită perioadelor de ploi abundente, vânturi puternice şi soare strălucitor, arată datele publicate recent de operatorul de sistem de transport de energie electrică REN.
Statele europene se bazează din ce în ce mai mult pe energia regenerabilă, mai ales după ce preţul gazelor naturale a atins un nivel ridicat record, după invadarea Ucrainei de către Rusia, care era principalul furnizor de gaze al Europei.
Anul trecut, energia eoliană a fost responsabilă pentru un sfert din toată electricitatea utilizată în ţara din sudul Europei, fiind urmată de energia hidroelectrică (23%), solară (7%) şi biomasă (6%), conform datelor REN.
Pe piaţa gazelor naturale, consumul a scăzut cu 21% în 2023, comparativ cu 2022, 95% din volumele de gaze ajungând în ţară prin portul Sines, iar restul de 5% din ţara vecină Spania.
Directiva revizuită privind energia regenerabilă stabileşte pentru UE o pondere de 42,5% a energiei din surse regenerabile pentru anul 2030 (obiectivul fiind o creştere la 45%).