Actualitate

Premierul Ciolacu: Am dori ca bugetul să treacă joi prin şedinţa de Guvern

Foto: gov.ro

Proiectul bugetului de stat pe anul viitor va fi dezbătut în şedinţa de Guvern de joi, a dat asigurări, luni, premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD.

El a prezentat proiectul de buget, luni, într-o şedinţă a Consiliului Politic Naţional al PSD.

„Am prezentat bugetul colegilor mei, calendarul pe care îl avem, săptămâna viitoare avem un nou Consiliu Politic Naţional, calendarul (…) pentru începerea sesiunii din februarie. Vom discuta target-ele pentru europarlamentare la primul Consiliu Politic Naţional, priorităţile parlamentare. Calendarul bugetului l-am stabilit. Am dori ca astăzi să fie în transparenţă, joi să treacă prin şedinţa de Guvern, urmând ca în următoarea săptămână, până în sărbătorile de Crăciun, să-l trecem prin Parlament. Dacă va fi vreo sesizare la Curtea Constituţională, să fie termenul între Crăciun şi Anul Nou”, a declarat Ciolacu, la sediul central al PSD.

Potrivit acestuia, „este normală o creştere a salariului minim pe anul viitor”. „Şi vom avea o discuţie cu patronatele şi sindicatele, s-ar putea până la sfârşitul anului, ca să o prind deja în buget. (…) Toată lumea are revendicări. Trebuie să înţelegem că e un moment în care statul a dat anumite direcţii. Este o mărire în acest moment de 5% pentru bugetari, mai puţin pentru demnitari. (…) Avem un buget unde s-au prevăzut banii pentru pensii”, a precizat prim-ministrul.

În ceea ce priveşte profesorii, el a explicat că a avut până în prezent trei întâlniri cu liderii de sindicat. „Şi vom continua. Am o promisiune făcută. Cel mai important este că pentru prima oară în învăţământ venim şi cu salarii, e normal că îmi doresc şi performanţă, să nu mai păţim ce am păţit şi aici e treaba ministerului să vină cu criteriile de performanţă. Dar investim şi în abandonul şcolar, aproape am triplat bursele, am venit şi cu masa în şcoli şi am venit şi cu aproape 12 miliarde, corect şi cu fonduri europene, în infrastructură. Niciodată, nu a fost această abordare pe toate cele trei palier: şi salarii pentru profesori şi infrastructură şi abandonul şcolar”, a transmis liderul PSD.

Cele mai recente știri

To Top