Președintele Nicușor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci și vite, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, pragul maxim al subvenției fiind de 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar.
Potrivit Legii privind suinele, ajutorul de stat se acordă crescătorilor care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate: dețin exploatație/exploatații autorizată/autorizate sanitar-veterinar la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, desfășoară activitate de creștere și/sau reproducție a suinelor în perioada 1 martie 2026 – 31 decembrie 2026 în exploatații autorizate sanitar-veterinar cu un număr minim de animale echivalent unui ciclu de producție per capacitatea exploatației pentru porc gras și/sau cu un efectiv mediu de minimum 30% din capacitatea exploatației pentru fermele de reproducție, sunt înregistrați în registrul unic de identificare și dețin cod unic de înregistrare atribuit de către APIA și nu se află în lichidare sau în faliment la data de 28 februarie 2026.
Pragul maxim al ajutorului este de 50.000 euro pentru un beneficiar.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor este de 11.540.120 de euro (58.800.373,436 lei) și se asigură prin suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2026.
În ceea ce privește crescătorii de bovine, ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate: la data de 1 martie 2026 dețin minimum 10 capete bovine sau bubaline în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în Baza Națională de Date, cu excepția
celor din unitățile administrativ-teritoriale din zona montană prevăzute în planul strategic.
Valoarea totală ce poate fi acordată pentru întreprinderea care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei al sumei de 50.000 de euro.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru acest sector este de 54,4 milioane de euro (277.184.320 lei) și se asigură prin suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2026.