Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat vineri cu 0,59%, atingând o nouă valoare record de 19.908,18 puncte.
În această săptămână BET a crescut cu 0,71%, în ultima lună cu 7,56%, iar de la începutul anului, avansul a fost de 19,06%.
Bursa de la București a închis pe verde ultima ședință de tranzacționare a săptămânii, iar valoarea tranzacțiilor a fost una modestă, de numai 38,48 milioane lei (7,58 milioane euro), în scădere față de ședința precedentă când s-au consemnat 52,11 milioane de lei (10,28 milioane de euro).
Indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la Bursă, a închis în urcare cu 0,56%, BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,57%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,21% față de ziua anterioară.
Totodată, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a crescut cu 0,65%, iar BET-NG, care măsoară evoluția celor zece companii energetice și de utilități, a consemnat o apreciere de 0,91%.
De asemenea, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, s-a apreciat cu 0,37%.
Cele mai lichide au fost titlurile Nuclearelectica cu 4,74 milioane de lei, Banca Transilvania – cu 3,18 milioane de lei și Medlife – cu 2,32 milioane de lei.
Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Vrancart (+8,11%), Șantierul Naval Orșova (+6,67%) și Green Tech International (+6,35%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Electoaparataj (-13,45%), Romcab (-3,59%) și Bitnett Systems SA București (-2,90%).