Investiţiile în energie sunt cele care dau „certitudinea” că pe viitor preţurile în România vor fi mai mici, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea.
„Dacă nu interveneam cu plafonarea, şi am făcut studii în acest sens, companiile, întreprinderile mici şi mijlocii din România ar fi fost afectate într-un mod foarte puternic. (…) Investiţiile în energie sunt cele care ne dau certitudinea că pe viitor preţurile în România vor fi mai mici, cu cât investim mai mult în capacităţi noi de producţie, în capacităţi verzi. Şi aţi văzut foarte bine toate dezvoltările pe proiecte europene, colegul Burduja de la Ministerul Energiei a anunţat proiecte de peste 2.000 de megawaţi cu finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în perioada imediat următoare. De asemenea, aceste veşti bune că există finanţare pentru retehnologizarea reactorului 1 şi pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4, cu partenerii care au know-how, ştiu să facă astfel de lucrări”, a precizat Oprea, la finalul şedinţei de Guvern.
Ministrul Economiei a adăugat că sunt discuţii cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.
„Sunt discuţii cu reglementatorul din piaţă. ANRE-ul este cel care reglementează piaţa, împreună cu Ministerul Energiei. Noi spunem despre capacităţile noi de producţie, despre investiţiile care vin în România, despre necesarul de energie. (…) Dacă vrem să avem cloud, dacă vrem să avem posibilitatea de a stoca date în România, avem nevoie de energie. Şi, de aici, nevoia de investiţii în domeniul energiei. Dar reglementatorul pieţei nu este Ministerul Economiei”, a punctat el.
Întrebat dacă au existat investitori care ar fi fost poate interesaţi să vină în România, dar s-au răzgândit din cauza preţurilor mari la energie, Radu Oprea a răspuns că „aceasta nu este o problemă a României, ci a Europei”.
„Europa are preţuri mai mari la energie astăzi, în comparaţie cu alte zone ale lumii, dar aceasta este o decizie a Uniunii Europene, aceea de a încerca (…) să privim în viitor, să avem un viitor sustenabil. De aceea, transformarea aceasta profundă a surselor de energie din România cu surse care să fie verzi, de la hidro la energii regenerabile, la energia nucleară sau cea produsă din gaz, în perioada de tranziţie. Şi, sigur, (…) în proximitatea graniţelor României şi a Europei, este un război. (…) Am avut discuţii cu ministrul Urso (ministrul italian al întreprinderilor, Adolfo Urso – n.r.). (…) Am discutat despre felul în care ne susţinem poziţiile şi la nivel european, toate proiectele care afectează sau influenţează deciziile de investiţii şi de planuri de afaceri ale companiilor din România, atât cu capitalul român, cât şi italian”, a transmis Radu Oprea.