România a obținut un nou mandat de membru în Comisia de Statistică ONU, cel mai prestigios for al statisticii globale, a anunțat marți Institutul Național de Statistică (INS).
‘După un mandat activ al României în calitate de membru al Comisiei de Statistică ONU în perioada 2016-2019, la un interval de 6 ani, la reuniunea Consiliului Economic și Social ONU din data de 4 aprilie a.c. România raportează cu satisfacție o intrare onorantă în cel mai prestigios for al statisticii globale, pentru un nou mandat de 4 ani. Aceasta înseamnă o recunoaștere a prestației excelente a statisticii oficiale românești în cadrul Comisiei (…)’, se arată într-un comunicat al INS, transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, România a fost aleasă, în acel mandat, chiar și în Biroul Comisiei de Statistică, unde i-au fost apreciate contribuțiile proactive, iar în anul 2018, președintele INS, Tudorel Andrei, a fost ales vicepreședinte al celei de-a 49-a Sesiune plenară a Comisiei de Statistică și ulterior raportor, în anul 2019, cu prilejul celei de-a 50-a Sesiuni plenare.
Comisia de Statistică ONU, alcătuită în prezent din 24 de conducători ai institutelor naționale de statistică, cu reprezentare regională, este organismul ce dezbate și formulează recomandări la nivel internațional pentru elaborarea de metode și tehnici statistice în toate domeniile statisticii oficiale, coordonează programele internaționale și sprijină cooperarea tehnică în domeniul statisticii. ‘În mod evident, în cadrul acestui organism esențialmente de natură tehnică, deciziile adoptate pe bază de consens influențează, în mod semnificativ, dezvoltarea sistemelor statistice la nivel global, regional și național’, precizează INS.
Înființată în 1946, Comisia de Statistică – ONU sprijină Consiliul Economic și Social al ONU (ECOSOC) prin coordonarea activităților statistice în cadrul organismelor ONU. Aceasta stabilește standarde internaționale pentru statisticile oficiale și îmbunătățește comparabilitatea datelor statistice între țări, asigurând în același timp funcționalitatea Diviziei de Statistică a Organizației Națiunilor Unite, departament ce compilează date statistice la nivel internațional și sprijină statele membre în îmbunătățirea sistemelor lor statistice.
