Actualitate

Rusia reziliază acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră

Foto: iStock

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat luni reporterilor acreditaţi la Kremlin că Rusia iese din acordurile pentru transportul de cereale pe Marea Neagră, începând de luni, 17 iulie, data când acestea ar fi trebuit să fie prelungite, informează News.ro.

Acordurile încetează efectiv să mai fie în vigoare începând din 17 iulie, partea acordului care se referă la Rusia nefiind îndeplinită, a motivat Peskov.

„Acordurile de la Marea Neagră încetează astăzi să mai fie în vigoare. Aşa cum a spus mai devreme preşedintele Federaţiei Ruse, acordul expiră la 17 iulie. Din păcate, partea care priveşte Rusia din acest acord de la Marea Neagră nu a fost îndeplinită până acum. Prin urmare, acesta este denunţat”, a declarat Peskov.

„Acordul privind cerealele a încetat”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

El a spus însă, potrivit TASS, că de îndată ce „partea referitoare la Rusia va fi îndeplinită, partea rusă va reveni imediat la punerea în aplicare a acestui acord”.

La rândul său, Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a MAE rus, a precizat că Rusia a notificat Turcia, Ucraina şi ONU că Moscova este împotriva prelungirii acordului.

Anunţul Moscovei vine după ce drone ucrainene ar fi avariat luni dimineaţă podul Kerci, un pod-cheie ce leagă peninsula Crimeea anexată ilegal în 2014 de Rusia continentală, dar Kremlinul a negat că ieşirea Rusiei din acord are legătură cu acest eveniment, potrivit Reuters.

PREŢUL GRÂULUI PE BURSE ÎNCEPE SĂ CREASCĂ

Acordul privind exportul de cereale din Ucraina ia sfârşit astfel la aproape un an de la încheierea sa, sporind incertitudinea cu privire la aprovizionarea cu cereale la nivel mondial şi intensificând tensiunile din regiune. Decizia Moscovei pune în pericol o rută comercială cheie pentru Ucraina, unul dintre cei mai importanţi transportatori de cereale şi ulei vegetal din lume, chiar în momentul în care începe următoarea sa recoltă.

Imediat după anunţul Moscovei, contractele futures de referinţă pentru grâu de la bursa din Chicago au crescut cu până la 3,5%, potrivit Bloomberg.

Situaţia riscă să pună şi mai multă presiune pe ţările din jur, singura rută disponibilă acum pentru exportul de cereale din Ucraina fiind cea terestră.

De la începutul conflictului, Ucraina a exportat volume substanţiale de cereale prin ţările din estul UE. Cu toate acestea, au existat multe provocări logistice, inclusiv ecartamente diferite ale căilor ferate.

O altă problemă este aceea că supraoferta de cereale ucrainene în estul UE a provocat nelinişte în rândul fermierilor din regiune, care spun că acestea au subcotat producţiile locale, lăsându-i fără o piaţă de desfacere pentru propriile recolte. Drept urmare, UE a permis ca cinci ţări – Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia – să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui din Ucraina, permiţând în acelaşi timp doar tranzitul acestora pentru export în altă parte. În forma actuală, această măsură va fi eliminată treptat până la jumătatea lunii septembrie.

De asemenea, se aşteaptă recolte mai mari în estul UE în această vară, iar porturile cheie, cum ar fi Constanţa din România, vor avea dificultăţi în gestionarea volumului de cereale pe care este posibil să îl primească, ceea ce va duce la congestii şi întârzieri în transport, arată Reuters.

CE VREA RUSIA

Rusia şi Ucraina sunt doi dintre cei mai mari producători agricoli din lume şi jucători importanţi pe pieţele de grâu, orz, porumb, rapiţă, ulei de rapiţă, seminţe de floarea-soarelui şi ulei de floarea-soarelui. Rusia este, de asemenea, dominantă pe piaţa îngrăşămintelor.

Putin a declarat săptămâna trecută că părţile din acord referitoare la Rusia nu au fost puse în aplicare şi, prin urmare, se gândeşte să suspende participarea Rusiei, urmând să revină în acord odată ce condiţiile acestuia vor fi îndeplinite.

Pentru a convinge Rusia să subscrie la Iniţiativa privind cerealele pe Marea Neagră, în iulie 2022, a fost încheiat şi un acord pe trei ani, în cadrul căruia oficialii ONU au fost de acord să ajute Rusia cu propriile exporturile de alimente şi îngrăşăminte pe pieţele externe.

Chiar dacă exporturile ruseşti de alimente şi îngrăşăminte nu fac obiectul propriu-zis al sancţiunilor occidentale impuse după invazia Rusiei, Moscova a declarat că restricţiile privind plăţile, logistica şi asigurările au reprezentat o barieră în calea exporturilor sale.

Rusia a fost de acord de trei ori în ultimul an să prelungească acordul privind Marea Neagră, dar şi-a suspendat, de asemenea, pentru scurt timp, participarea, la sfârşitul lunii octombrie, ca răspuns la un atac cu drone asupra flotei sale din Crimeea.

„Putem să ne suspendăm participarea la acord, iar dacă toată lumea spune încă o dată că toate promisiunile care ne-au fost făcute vor fi îndeplinite, atunci să îndeplinească această promisiune. Vom reveni imediat în acest acord”, a declarat Putin săptămâna trecută.

Rusia s-a plâns, de asemenea, că nu au ajuns suficiente cereale în ţările sărace. Organizaţia Naţiunilor Unite a susţinut că acordul a fost în beneficiul acestor state, contribuind la scăderea preţurilor la alimente cu peste 20% la nivel global.

Cele mai recente știri

To Top