Transporturi

Sorin Viorel Ciutureanu, CEO Oil Terminal: Strategia noastră a fost mereu diversificarea, sperăm să avem un terminal de bitum în portul Constanța în 6-8 luni

ciutureanu oil terminal

Rolul strategic al Portului Constanța în economia României și în comerțul regional al Mării Negre a devenit tot mai important în ultimii ani, în special după ce a început războiul din Ucraina, însă mai este loc să se dezvolte. Sunt în acest moment proiecte de dezvoltare care vor transforma Portul într-un nod de transport de mărfuri şi de energie pentru întreaga regiune. Importanţa şi stadiul investiţiilor au fost dezbătute la conferinţa Națională Income Magazine Corporate „Portul Constanța – Poarta comercială a Europei de Est”, unde, Sorin Viorel Ciuturean, CEO Oil Terminal, a anunțat că în 6-8 luni va exista și un terminal de bitum.

„Oil Terminal e cel mai mare terminal petrolier din sud-estul Europei și cu un volum de peste un milion de metri cubi capacitate de stocare țiței, produse derivate petroliere și produse petrochimice. Oil Terminal, având în portul Constanța șapte dane de operare, suntem un operator mare, în ultimii ani, având în vedere schimbările care au loc datorită conjuncturilor geostrategice am avut o politică de dezvoltare și de adaptare a fluxurilor tehnologice. După izbucnirea războiului din Ucraina am făcut o instalație din dana 79, una de mare adâncime unde descărcăm vapoarele de țiței, cu o capacitate de până la 165.000 de tone, era specializată doar pe țiței, am făcut o investiție care a permis specializarea danei și la descărcarea de motorină – anul trecut pentru prima dată în portul Constanța am descărcat vapoare de 110.000 de tone de motorină. În același context, sigur că am construit, tot anul trecut am terminat, un rezervor de 10.000 de metri cubi capacitate, pe care l-am destinat produsului metanol. Instalațiile de măsurare, atât la țiței cât și la celelalte produse au fost și ele modernizate și retehnologizate pentru a oferi clienților o imagine clara a ce se întâmplă cu produsele lor. Azi ne aflăm în procedură de licitație pentru construcția unui terminal de bitum. Strategia noastră a fost mereu diversificarea și sperăm ca în 6-8 luni să avem și un terminal de bitum în portul Constanța, amplasat în dana 69”, a declarat CEO-ul Oil Terminal în cadrul conferinței.

Cele mai recente știri

To Top