Transelectrica, operatorul național de transport și sistem din România, a accelerat în ultima perioadă investițiile în dezvoltarea rețelei electrice de transport, în contextul trecerii la o economie curată prin creșterea capacității de integrare a surselor regenerabile de energie. Compania are în plan, pentru următorii 10 ani investiții de aproximativ 1,4 miliarde de euro, atât pentru modernizarea rețelei, cât și pentru dezvoltarea interconectărilor cu statele vecine. Conceptele-cheie în jurul cărora se concentrează strategia de dezvoltare a rețelei electrice de transport vizează în principal securitatea energetică și digitalizarea. Actualele abordări investiționale ale Transelectrica includ tehnologii moderne în industrie, inclusiv soluții de transport în curent continuu, prin cablu HVDC. Sunt analizate două astfel de proiecte de anvergură internațională: un proiect privind un cablu submarin Georgia-România, și un proiect pe teritoriul țării, de la est la vest.
Aproape 105 milioane de euro – noi finanțări europene pentru Transelectrica, în 2024
În 2024, compania de stat va derula noi proiecte cu finanțare europeană de aproximativ 105 milioane de euro, atât din Fondul pentru Modernizare, cât și din REPowerEU, care se adaugă la finanțările de 424 de milioane de euro, pentru 9 proiecte, obținute în anul 2022 din Fondul pentru Modernizare.
Cu o finanțare de circa 56 de milioane de euro din REPowerEU, Transelectrica urmărește implementarea a trei proiecte investiționale care vizează eficientizarea și modernizarea infrastructurii, două dintre ele fiind destinate filialelor Teletrans SA și SMART SA. Recent, Comisia Europeană a aprobat o nouă finanțare pentru Transelectrica, din Fondul pentru Modernizare, în valoare de peste 48 de milioane de euro, pentru retehnologizarea în concept digital al Stației Electrice Mostiștea. Acesta este cel de-al doilea proiect de retehnologizare în concept digital al unei stații Transelectrica, după proiectul de modernizare al stației Alba-Iulia, cu finanțarea obținută tot din Fondul pentru Modernizare, în 2022.
Ținta 2030: dublarea capacității de interconexiune
Chiar dacă infrastructura electrică de transport a României a fost pusă în funcțiune în cea mai mare parte, conform analizelor ANRE, în anii ’60-’70, Transelectrica a recuperat în ultima perioadă o mare parte din decalajul tehnologic. Dintre cele 81 de stații electrice de transformare gestionate de Transelectrica, 59 au trecut deja printr-un proces complet de retehnologizare, 14 se află în curs de modernizare, iar alte 8 urmează să intre în șantier în următoarea perioadă, potrivit informațiilor furnizate de operatorul național de transport Transelectrica. La acestea se adaugă construirea celei de-a 82-a stație, la Ostrov, în zona de sud a țării.
În ceea ce privește liniile electrice aeriene, compania de stat va pune în funcțiune la începutul acestui an, 81 de kilometri de linie electrică aeriană nouă de 400 kV, de la Porțile de Fier la Reșița, tronson care face parte din proiectul de închidere a inelului de 400 kV în zona de sud-vest a României. Aceasta va fi prima linie electrică aeriană care traversează munții, construită în ultimii peste 30 de ani.
La această dată, România este conectată cu rețelele electrice ale statelor vecine prin 11 linii electrice aeriene de 400 kV. În următorii 6 ani, Transelectrica își propune să crească cu peste 50% numărul acestora, ajungând până 18 astfel de linii de interconexiune. Acest lucru va plasa România într-un context foarte bun și va deschide orizontul către toate regiunile. Creșterea numărului liniilor de interconexiune corelată cu investițiile aflate în derulare pentru consolidarea rețelei, va conduce, în mod clar, și la creșterea capacității transfrontaliere. În prezent, capacitatea transfrontalieră se situează la circa 3500 de MW, iar prin realizarea acestor investiții în 2030 România va depăși 7000-8000 de MW.