Asigurări

Valurile de căldură scot la lumină lipsa asigurărilor pentru firmele europene afectate de caniculă

De peste un secol, cafenelele din orașul italian Padova și-au încurajat clienții să stea la terasă și să socializeze la un aperitiv înainte de cină, însă, în acest an, în condițiile în care Europa se confruntă cu al cincilea val de căldură, intervalul tradițional 18:00 – 19:00 a dispărut aproape complet, deoarece oamenii caută spații interioare cu aer condiționat, ceea ce reduce vânzările multor firme din domeniul ospitalității, transmite Reuters.

La aceasta se adaugă și faptul că, deseori, căldura extremă nu intră în sfera asigurărilor tradiționale împotriva întreruperii activității, ceea ce scoate la lumină un deficit de protecție tot mai mare pentru companiile din întreaga Europă.

Agenția de rating Moody’s a estimat că valurile de căldură care au afectat Europa în vara lui 2025 au provocat pierderi economice în valoare de 43 de miliarde de euro, însă despăgubirile plătite de companiile de asigurări s-au ridicat la doar aproximativ 500 de milioane de euro.

În Padova, servirea aperitivului începe adesea mai târziu, ‘ceea ce înseamnă că zonele de relaxare în aer liber, terasele, spațiile exterioare… rămân neutilizate și goale’, a declarat președintele Asociației Firmelor din Industria Ospitalității – APPE Padova, Federica Luni.

Conform unui sondaj realizat în rândul a aproximativ 600 de firme din industria ospitalității din orașul Padova și provincia înconjurătoare, peste 80% au raportat scăderi ale cifrei de afaceri de aproximativ 20% în timpul celui mai recent val de căldură.

‘O scădere de 20% îți elimină complet marja de profit’, a subliniat Luni.

Valurile de căldură afectează din ce în ce mai mult economia Europei, reducând productivitatea, limitând cheltuielile de consum și crescând costurile de operare. Pentru formele de asigurări, astfel de pierderi pot fi dificil de acoperit, deoarece provin adesea din perturbări operaționale indirecte, mai degrabă decât din daune materiale.

‘Căldura în sine nu este un risc asigurat în mod tradițional. Rareori căldura extremă provoacă daune fizice catastrofale, așa cum o face o inundație sau o furtună, dar perturbările operaționale financiare pe care le declanșează pot fi la fel de grave’, a declarat Swenja Surminski, director general pentru climă și sustenabilitate la Marsh.

Un sondaj realizat în 2023 în rândul unui număr de 9.000 de firme mici și mijlocii de către autoritatea de reglementare a asigurărilor din Europa a constatat că 28% aveau o poliță de asigurare împotriva întreruperii activității ca parte a asigurării lor pentru bunuri, în timp ce 17% aveau o asigurare împotriva întreruperii activității care acoperea evenimente precum grevele.

Decalajul de protecție se adâncește pe măsură ce costurile economice ale căldurii extreme cresc. Trenurile au întârzieri, randamentele culturilor agricole scad, iar costurile de răcire a fabricilor cresc, în timp ce lucrătorii se luptă adesea să mențină productivitatea în timpul perioadelor prelungite de temperaturi extreme.

În multe cazuri, căldura acționează ca un risc adăugat, interacționând cu seceta, incendiile și deficitul de apă, mai degrabă decât să declanșeze un singur eveniment care generează pierderi identificabile. Acest lucru face mai dificilă modelarea riscurilor și asigurarea decât în cazul altor catastrofe naturale. Deși asigurările pot acoperi unele pierderi fizice legate de evenimente precum întreruperile de curent, companiile spun adesea că despăgubirile nu contribuie prea mult pentru a acoperi pierderile de vânzări și activitatea redusă cu clienții.

‘Adevărata pierdere este venitul pe care nu îl obții și activitatea comercială care nu are loc din cauza întreruperii’, susține Luni.

Pentru a acoperi golul, asiguratorii explorează din ce în ce mai mult produse parametrice care plătesc automat atunci când temperaturile depășesc pragurile predefinite. Spre deosebire de asigurările tradiționale bazate pe despăgubiri, astfel de polițe nu necesită un proces lung de ajustare a pierderilor.

Potrivit unui raport al KBV Research, piața europeană a asigurărilor parametrice este așteptată să ajungă la 7,93 miliarde de dolari până în 2031, cu o creștere anuală compusă de 9,5% între 2025 și 2032.

Astfel de polițe de asigurări sunt deja utilizate în agricultură, unde căldura poate reduce randamentele culturilor sau productivitatea șeptelului, iar experții din industrie văd posibilități de extindere în sectoare precum transportul și protecția forței de muncă.

Chiar și așa, multe companii vor trebui să se concentreze în principal pe adaptarea operațiunilor lor pentru a rezista la perioade mai frecvente de căldură extremă prin măsuri precum investițiile în tehnologii de răcire, reproiectarea locurilor de muncă și testarea lanțurilor de aprovizionare la stres.

Cele mai recente știri

To Top