Transporturi

Wizz Air: Cooperăm cu autorităţile şi depunem eforturi pentru a răspunde în cel mai rapid timp cu putinţă cererilor nesoluţionate

Foto: iStock

Wizz Air a transmis, vineri, că lucrează cu autorităţile române care verifică situaţia zborurilor anulate şi cu întârzieri mari pentru clarificarea tuturor aspectelor şi menţiobnează că a răspuns până acum la peste 95% dintre sutele de cereri de la călători pe care le-a primit. ”Ne pare rău că soluţionarea unor cereri a durat mai mult decât în mod obişnuit”, au transmis oficialii companiei.

Wizz Air a transmis, vineri, precizări cu privire la situaţia verificărilor realizate de autorităţi şi cererile depuse de pasageri la compania aeriană.

”Suntem conştienţi de această situaţie şi ne pare rău că soluţionarea unor cereri a durat mai mult decât în mod obişnuit. Cooperăm cu autorităţile şi depunem eforturi pentru a răspunde în cel mai rapid timp cu putinţă cererilor nesoluţionate”, a transmis, vineri, Wizz Air, într-un comunicat d epresă.

Sursa citată a menţionat că s-a răspuns deja cu succes la peste 95% dintre sutele de cereri primite prin intermediul autorităţilor.

”Lucrăm în acelaşi timp la soluţionarea celor rămase, precum şi a celor pe care le primim în continuare. Totodată, depunem toate eforturile pentru a ne informa în permanenţă pasagerii români cu privire la orice evoluţie a solicitărilor acestora”, au mai transmis oficialii Wizz Air.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au prezentat, joi, măsurile luate după perturbarea zborurilor Wizz Air şi după ce au primit sesizări de la pasageri cărora le-au fost anulate zborurile sau acestea au avut întârzieri mari.

ANPC a menţionat că reprezentanţii Wizz Air au transmis că sucursalele din România nu sunt operatori aerieni, nefiind înscrise la Autoritatea Aeronautică Civilă, ci aparţin de companiile mamă din Ungaria şi Malta care sunt deţinătoarele licenţelor de zbor.

De asemenea, comisarii ANPC au subliniat că reclamaţiile care au fost depuse în vară au fost soluţionate.

Cele mai recente știri

To Top