Tehnologie

Apple lansează două noi opţiuni de stocare iCloud

Apple anunţă disponibilitatea a două noi planuri de stocare pentru iCloud, care duc spaţiul ce poate fi închiriat lunar la 12TB.

Pe lângă iPhone-uri şi smartwatch-uri, Apple a anunţat săptămâna asta şi două opţiuni suplimentare de stocare în cadrul serviciului iCloud, disponibil pe dispozitivele companiei.

Astfel, utilizatorii pot plăti acum 30 de dolari pe lună pentru 6TB sau 60 de dolari pe lună pentru 12TB.

Până acum, iCloud oferea doar trei opţiuni privind spaţiul de stocare: 50GB, 200GB şi 2TB.

Noile planuri de stocare vor fi disponibile de săptămâna viitoare, odată cu lansarea iOS 17, astfel că, la această oră, nu se cunosc preţurile în lei.

Pe lângă stocarea online, iCloud le mai oferă utilizatorilor o serie de facilităţi pentru protejarea intimităţii, precum ascunderea adresei de e-mail sau redirecţionarea traficului web.

Cele mai recente știri

To Top