Majoritatea românilor (aproape 90%) ştiu despre Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR), dar nu au o imagine clară asupra modului de funcţionare a acestuia, relevă rezultatele unui studiu de piaţă, publicat miercuri.
Conform Reveal Marketing Research, 61% dintre români intenţionează să returneze întotdeauna ambalajele băuturilor cumpărate, iar tot atâţia preferă să utilizeze un automat de colectare. În acelaşi timp, patru din zece respondenţi admit că îşi vor schimba comportamentul de consum a băuturilor, odată cu intrarea în vigoare a noii reglementări.
La nivel general, 87% din totalul celor chestionaţi au auzit de SGR, în creştere cu 21% faţă de situaţia consemnată în luna iunie 2023.
Cei mai mulţi dintre români au aflat de implementarea noului program prin intermediul campaniei de promovare pe posturile de televiziune şi radio (75%), într-o măsură semnificativ mai mare bărbaţii (81% vs. 70% femei), cei din mediul rural (80% vs. 73% mediul urban) şi persoanele mature peste 55 ani (88%). De asemenea, pe lista celor mai relevante surse de informare se află presa scrisă/online (40%), platformele de social media (37%) sau discuţiile cu apropiaţii/cunoscuţii (15%).
Potrivit sursei citate, femeile au fost mai expuse la informaţii legate de acest subiect în timpul utilizării platformelor de social media (41% vs. 32% bărbaţi) sau în cadrul discuţiilor cu apropiaţii/cunoscuţii (18% vs. 10% bărbaţi).
Pe fondul acestor rezultate, totuşi consumatorii susţin că nu au o imagine clară şi precisă despre modul în care va funcţiona SGR. Astfel, doar o parte dintre respondenţii care au auzit de noul sistem menţionează deopotrivă ambalajele din plastic (90%), sticlă (75%) şi metal (50%) ca fiind eligibile. Pe lângă un nivel de conştientizare mai scăzut în cazul ambalajelor din metal, se diferenţiază şi un nivel crescut de confuzie în cazul a 25% dintre români care sunt de părere că ambalajele din carton fac parte din acest program.
În ceea ce priveşte volumele sticlelor, nivelul de confuzie este extrem de ridicat, cu doar 24% dintre respondenţi care menţionează volumul corect al ambalajelor incluse în sistem, iar cei mai mulţi (43%) consideră că toate ambalajele, indiferent de volumul acestora, sunt eligibile.
Referitor la alte particularităţi ce ţin de implementarea sistemului, cei mai mulţi dintre români declară că au auzit de valoarea de 50 de bani a garanţiei (72% vs. 53%, în iunie 2023) sau de data de 30 noiembrie 2023, când sistemul devine funcţional (57% vs. 24%). În plus, jumătate dintre români au cunoştinţă de faptul că se va plăti o garanţie obligatorie la ambalaje (50% vs. 45%, în iunie 2023).
Studiul de specialitate arată că 61% dintre respondenţi intenţionează să returneze întotdeauna ambalajele băuturilor cumpărate pentru a recupera garanţia de la achiziţie, cei cu vârste peste 45 ani (71%) şi cei din mediul rural (68% vs. 59% mediul urban) remarcându-se ca fiind cei mai disciplinaţi. Pe de altă parte, 36% dintre români au declarat că vor returna ambalajele ocazional, în special tinerii între 25-34 de ani (45%).
În ceea ce priveşte modul în care românii cred că implementarea noului sistem le va influenţa obiceiurile de consum, 44% susţin că vor cumpăra băuturi la fel ca până acum, în special bărbaţii (50% vs. 38% femei) şi cei peste 45 ani (52%). Totodată, 19% din eşantionul intervievat consideră că vor cumpăra ambalaje mai mari, pentru a plăti de mai puţine ori garanţia, în special femeile (23% vs. 15% bărbaţi) şi tinerii între 25-34 de ani (30%).
În acelaşi timp, într-o mai mică măsură se regăsesc persoanele care declară nu pot aprecia momentan dacă şi cum li se vor schimba obiceiurile de consum (14%), cele care vor cumpăra mai rar (13%) sau cei care vor alege produse mai ieftine la raft (10%).
Începând cu data de 30 noiembrie 2023, Sistemul de Garanţie-Returnare devine funcţional în România, ceea ce presupune că românii vor plăti o garanţie de 50 de bani atunci când cumpără o băutură într-un ambalaj nereutilizabil, cu volum cuprins între 100 ml şi 3 litri, din sticlă, plastic sau metal. Ulterior, cumpărătorii pot primi înapoi garanţia la returnarea ambalajului.
Studiul Reveal Marketing Research s-a derulat online, în perioada 21-26 noiembrie 2023, pe un eşantion 1.005 respondenţi, persoane de peste 18 ani din mediul rural şi urban. Eroarea maximă de eşantionare este + -3,1%, la un nivel de încredere de 95%.