Directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, intenţionează să viziteze Coreea de Sud, unde urmează să aibă nişte întâlniri cheie, potrivit unui comunicat al Meta de miercuri, care nu a oferit detalii, transmite Reuters.
Zuckerberg ar urma să se întâlnească cu preşedintele Samsung Electronics, Jay Y. Lee, posibil în această lună, pentru a discuta despre furnizarea de cipuri AI şi alte probleme legate de AI generativă, a informat miercuri ziarul sud-coreean Seoul Economic Daily, citând surse care au cunoştinţă de această problemă.
CEO-ul Meta s-ar putea întâlni, de asemenea, cu preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, a scris ziarul.
Aceasta ar fi prima vizită cunoscută în Coreea de Sud a lui Zuckerberg din 2013.
Un oficial prezidenţial a confirmat că Zuckerberg a solicitat o întâlnire cu Yoon, fără a oferi mai multe detalii. Samsung a refuzat să comenteze.