Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a anunţat, vineri, că valoarea proiectelor depuse pe noul exerciţiu financiar 2021-2027 a depăşit 24,6 miliarde euro şi numai pe domeniul transporturilor valoarea proiectelor depuse depăşeşte 10 miliarde euro.
„Valoarea proiectelor depuse pe noul exerciţiu financiar 2021-2027 a depăşit 24,6 miliarde euro. De remarcat că, numai pe domeniul transporturilor valoarea proiectelor depuse depăşeşte 10 miliarde euro”, a scris Adrian Câciu, vineri pe Facebook.
El a adăugat că „prioritatea noastră este ca toate fondurile europene alocate României să fie puse la dispoziţie în acest an iar cât mai multe din aceste proiecte să intre în implementare”.