Antreprenorul român în turism are, în medie, 48 de ani, studii superioare şi este la bază economist sau inginer, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), Florin Jianu, la conferinţa de lansare a ediţiei a 3-a a studiului „Carta albă a turismului din România”.
„Din perspectiva Cartei Albe, o să fac o scurtă prezentare a datelor statistice conţinute. Ele sunt foarte utile atât pentru mediul public, cât şi pentru mediul privat. Am avut un eşantion de 705 respondenţi, împărţiţi în agenţii de turism şi unităţi de cazare, cu o abordare echilibrată în ceea ce înseamnă teritoriul României, pe fiecare regiune de dezvoltare. Cele mai multe companii au, în medie, peste zece angajaţi, aşa încât vorbim de companii mici. Am realizat un profil al antreprenorului în turism. Antreprenorul român în turism are, în medie, undeva la 48 de ani, are studii superioare, circa 77% – 80% dintre ei, şi e la bază economist sau inginer. Lucrează, în medie, aproximativ 60 de ore pe săptămână pentru ceea ce înseamnă întreprinderea din turism. Aşa cum spuneam, anul acesta se observă o creştere faţă de 2019. Astfel, avem creşteri pe ceea ce înseamnă evenimentele locale, evenimente culturale, festivaluri etc. Un lucru îmbucurător, de data asta pentru politicile publice, se referă la infrastructura rutieră sau cea de transport, care pe măsură ce se dezvoltă şi vedem rezultate pozitive contribuie bineînţeles la ceea ce înseamnă afacerile din turism”, a menţionat şeful CNIPMMR.
În ceea ce priveşte media numărului de nopţi pentru care optează turiştii, aceasta este de până la trei.
„Dinamica numărului mediu de nopţi se încadrează undeva la 2-3 nopţi, în medie. Încă o dată, subliniem necesitatea investiţiilor în infrastructura de agrement, să reuşim să ţinem mai mult oamenii în structurile de cazare, tocmai prin a le oferi mai multe tipuri de activităţi. Gradul de ocupare rămâne undeva la limita de 50%”, a spus Florin Jianu.
Potrivit reprezentantului CNIPMMR, România va trebui să investească în infrastructura de agrement şi nu numai, pentru a atrage un număr semnificativ de turişti.
„A treia ediţie a Cartei Albe a Turismului românesc ne arată că această zonă a evenimentelor – şi mai ales evenimentele culturale – a crescut foarte mult în ultima perioadă. De aici se face o diferenţă în ceea ce înseamnă turism. Suntem conştienţi cu toţii că, în continuare, va trebui să ne uităm şi pe ceea ce înseamnă infrastructură fie de agrement sau de altă natură. Poate, programul viitor de guvernare va cuprinde câteva elemente din acest tip de abordare a infrastructurii de agrement, pentru că acest lucru de fapt aduce foarte mult şi atrage foarte mult turiştii”, a afirmat Jianu.