Asigurări

Retragerea autorizației Euroins, publicată în Monitorul Oficial. Până când pot depune clienții cererile de despăgubire

euroins rca
Foto: iStock

Potrivit directorului de comunicare al ASF, Daniel Apostol, citat de Antena3.ro, autorizația de funcționare a Euroins a fost retrasă pentru că firma nu a respectat regulamentele, şi nu din cauze economice.

Decizia de retragere a autorizației Euroins a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel că, din acest moment, clienții pot începe să depună cererile de despăgubire.

La 60 de zile după publicarea deciziei în Monitorul Oficial vor putea începe şi plăţile.

La 90 de zile după deschiderea procedurii de faliment expiră automat toate poliţele Euroins.

Important de precizat este faptul că, la 90 de zile după declararea definitivă a falimentului, expiră perioada în care pot fi depuse cereri de despăgubire.

Odată publicată decizia în Monitorul Oficial, ASF va putea formula către instanţa competentă cerere de faliment, aşa cum prevede decizia Consiliului numărul 262/2023, informează sursa citată.

CEC are o lună la dispoziţie să depună documentele de autorizare ca asigurător la ASF, a anunţat ministrul de Finanțe, Adrian Câciu.

Am solicitat și ieri (luni – n.r.) CEC, o spun și acum, să se autorizeze, să își depună documentele de autorizare la ASF. În momentul în care începe procedura de autorizare, din ce am discutat cu președintele Nicu Marcu, ASF, va da tot concursul ca autorizațiile, respectând criteriile legale, să vină cât mai rapid și CEC să vină cât mai rapid în piață„, a declarat ministrul de Finanțe, Adrian Câciu.

Cele mai recente știri

To Top