Valoarea investiţiilor productive în România a fost de 87,3 miliarde de euro, în 2023, echivalentul a 26,9% din Produsul Intern Brut (PIB), iar anul acesta sunt alocate prin buget investiţii publice record de 120 miliarde lei a scris, pe propria pagină de socializare, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
„Potrivit datelor publicate de Eurostat privind dinamica investiţiilor în anul 2023, România a avut cea mai ridicată pondere a investiţiilor productive (formării brute de capital fix) în PIB din ultimii 11 ani. Conform datelor oficiale Eurostat, investiţiile productive în economia românească au reprezentat, în anul 2023, o sumă agregată de 87,3 miliarde euro, adică 26,9% din PIB (locul 2 în UE27, după Cehia, cu 27,0% din PIB). Sunt investiţii productive mai mari cu 13 miliarde euro decât în anul 2022 şi cu 70% mai mari decât în timpul guvernării de dreapta din anul 2020. Este rezultatul unei viziuni pentru România bazate pe investiţii, este rezultatul investiţiilor publice record de 94 miliarde lei (finanţate din buget şi fonduri externe, inclusiv PNRR) şi al investiţiilor private, stimulate şi prin scheme de ajutor de stat, garanţii şi contragaranţii, facilităţi, subvenţii şi alte ajutoare”, a menţionat Câciu.
Potrivit oficialului, 2023 a fost anul modelului economic bazat pe investiţii , aşa cum arată şi BNR „formarea brută de capital fix (investiţiile productive) a avut un parcurs remarcabil, o premieră în ultimii ani, o contribuţie la creşterea economică de 3,6 puncte procentuale, peste cea a consumului populaţiei, de 2,2 puncte procentuale”.
„Vom continua. În anul 2024 sunt alocate prin buget investiţii publice record de 120 miliarde lei, duble faţă de momentul intrării PSD la guvernare în anul 2021. Vom stimula investiţiile private cu valoare adăugată medie şi ridicată prin noi scheme de ajutor, întorcând în economie de trei ori mai mult decât guvernarea de dreapta din perioada 2020-2021. Doar aşa vom obţine în acest an a doua cea mai mare creştere economică din UE. Doar printr-un parteneriat real cu mediul privat şi remunerarea corectă a muncii vom atinge în 4-5 ani un PIB de circa 500 miliarde euro (de la 325 miliarde euro, în anul 2023) şi vom deveni cea mai puternică economie din Europa Centrală şi de Est, în ceea ce priveşte PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare”, a transmis ministrul Investiţiilor.