Primarul oraşului Siret, Adrian Popoiu, a anunţat, luni seară, că un investitor german din domeniul auto va construi o fabrică în care vor lucra 600 de oameni, unitatea urmând a fi amplasată în Parcul Industrial din localitate.
Potrivit edilului din Siret, Adrian Popoiu, investiţia va fi realizată de firma Anton Haering, furnizor de piese auto, şi va ajunge la 60 milioane de euro.
”Primul rezident a fost acceptat în Parcul Industrial. Astăzi s-a semnat contractul de superficie pentru cinci hectare, între firma care administrează parcul şi un investitor german. Investitorul doreşte să construiască, in trei ani, o fabrică unde să lucreze 600 de angajaţi. Investiţia ajunge la aproximativ 60 de milioane de euro. Această societate a dorit să investească în România. Datorită investiţiilor noastre din parcul industrial, a utilităţilor aduse acolo, a implementării proiectelor în educaţie generatoare de forţă de munca calificată, a fost ales oraşul Siret”, a scris pe Facebook edilul Adrian Popoiu.
Primarul oraşului Siret a afirmat că discuţiile cu investitorul german au durat zece luni şi că a existat o concurenţă acerbă cu alte oraşe din România pentru realizarea acestei investiţii.