Gigantul american Google a contractat un startup pentru a construi mai multe reactoare nucleare de mici dimensiuni în Statele Unite.
Kairos Power, un startup din California, va construi şase reactoare nucleare modulare pentru Google, care încearcă, astfel, să-şi suplimenteze necesarul de energie crescut de dezvoltarea AI-ului.
Cele şase reactoare nucleare vor conferi Google acces la 500 de megawaţi de energie până la finalul acestei decade. Primul reactor ar trebui să intre în funcţie până în 2030, iar restul în următorii cinci ani.
Aceasta este prima tranzacţie prin care o mare corporaţie cumpără energie nucleară prin intermediul reactoarelor nucleare de mici dimensiuni.
Spre deosebire de reactoarele mari, unde componentele sunt construite la faţa locului, în cazul reactoarelor mici componentele sunt construite în fabrici, ceea ce reduce costurile de producţie.
Kairos Power, care construieşte deja un reactor demonstrativ în Tennessee, va avea nevoie de aprobarea autorităţilor americane pentru a dezvolta reactoarele contractate de Google.
Cele două părţi nu au făcut publice detaliile financiare ale tranzacţiei, însă reprezentanţii Google spun că structura acesteia o ajută să menţină costurile scăzute şi să obţină acces la energie în timp util.