Călătoritul pare a se fi întors la normal, iar prețurile biletelor de avion revin încet la nivelurile pre-pandemice, ceea ce îi determină pe cei pasionați de călătorii să găsească metode de a face economii. Într-un sondaj* realizat la comanda Kiwi.com, STEM/MARK i-a întrebat pe români ce au făcut pentru a economisi bani în vacanțele din ultima vreme, dar și ce trucuri de călătorie au folosit pentru a profita din plin de călătoriile lor.
Mai întâi, realizatorii sondajului s-au uitat la cât au cheltuit românii pe cea mai fericită vacanță a lor, pentru a vedea dacă românii mai degrabă economisesc sau cheltuie mai mult pe cele mai bune călătorii ale lor. Așadar, 45.9% dintre români au spus că au plătit prețuri normale, iar ce a făcut diferența a fost experiența călătoriei în sine. 29.8% au spus că au încercat să plătească mai puțin pe biletele de avion sau pe cazare pentru a avea un buget mai mare pentru experiențe la destinație, iar 12.5% au declarat că au plătit prețuri peste medie, însă vacanța a meritat.
Cum economisesc, de fapt, românii atunci când călătoresc?
Conform sondajului, aproape jumătate dintre români – 44% – au ales zboruri cu plecare la ore foarte matinale sau foarte târzii, pentru că erau opțiuni mai ieftine. 34.7% au fost mai flexibili cu planurile lor, așa că au ales date diferite pentru călătorii care le ofereau prețuri mai bune. Alți 22.7% și-au cumpărat propriile gustări pentru zbor în loc să le cumpere de la compania aeriană, iar 20% au ales aeroporturi aflate la distanță mai mare de destinația dorită, la prețuri mai mici.
Dintre românii care au participat la sondaj, 18% au spus că au folosit unul sau mai multe dintre următoarele trucuri, sau hacks, de călătorie:
Au ales un zbor cu escală;
Au combinat zboruri de la mai multe companii aeriene;
Au folosit transport multi-modal (combinând transportul terestru cu cel aerian);
Au fost flexibili cu datele călătoriilor;
Și-au setat o limită de buget pe platforma de rezervare a zborurilor pentru a vedea ce opțiuni au la dispoziție.
Conform sondajului realizat la comanda Kiwi.com, aproape două treimi dintre români (62.8%) au spus că una dintre cele mai mari griji cu privire la călătorit pentru acest an este prețul în creștere al cazărilor, iar mai mult de jumătate (53.9%) sunt îngrijorați cu privire la prețurile mai mari ale biletelor de avion, astfel că este lesne de înțeles de ce caută hack-uri care să îi ajute să economisească atunci când călătoresc. 40.8% au declarat că îi îngrijorează prețurile crescute la restaurante, iar 22.7% își fac griji cu privire la costurile în creștere la obiective turistice, cum ar fi muzeele.
În schimb, 10.1% dintre români au spus că nu își fac griji deloc. Vor doar să călătorească și să vadă lumea.
*Sondajul a fost realizat de STEM/MARK la comanda Kiwi.com, pe un eșantion de persoane cu vârsta între 18 și 41 de ani din Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia și România, care au călătorit în străinătate de cel puțin două ori în ultimii 6 ani. Datele au fost colectate în prima săptămână a lunii martie 2023, pe câte 500 de respondenți din fiecare țară.