Prim-ministrul Nicolae Ciucă a precizat că, săptămâna viitoare, cel târziu, va fi adoptată de către Executiv ordonanța privind reducerea cheltuielilor bugetare, însă exclude o supraimpozitare pentru mediul privat, deoarece nu ar fi corect ca statul să introducă astfel de taxe, în contextul în care încurajează mediul privat să facă investiții și să se dezvolte. Referitor la impozitarea progresivă, liderul PNL a explicat că ea nu poate fi aplicată până când nu este efectuată o digitalizare la nivelul Ministerului Finanțelor pentru ca instituția să poată determina venitul global.
„Ordonanţa urmează să fie prezentată săptămâna viitoare în coaliţie şi în momentul în care Ministerul de Finanţe va prezenta toate datele, le vom analiza şi le vom agrea împreună cu partenerii de coaliţie, imediat, că va fi în şedinţa de miercuri a Guvernului sau într-o şedinţă de Guvern ulterioară, cert este că săptămâna viitoare vom adopta această ordonanţă. Prevede o rânduială în ceea ce priveşte cheltuielile la buget şi aici ne referim la bunuri şi servicii. Ne referim la reducerea cheltuielilor pentru achiziţia de autovehicule şi mobilier şi alte cheltuieli. Putem să funcţionăm şi să administrăm în continuare ţara şi fără aceste cheltuieli şi, desigur, acolo unde va fi necesar, de ce spun necesar, pentru că sunt instituţii care prin bugetul anual au deja prevăzute cifre de şcolarizare şi acolo nu putem să stopăm încadrările, dar în instituţiile unde nu va fi absolut necesar să continue ocuparea funcţiilor şi acelea vor fi stopate. Deci săptămâna viitoare„, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat vineri la Neamţ când va fi dată ordonanţa privind reducerea cheltuielilor bugetare
Chestionat dacă are în vedere o supraimpozitare a bugetarilor, cât şi pentruîn mediul privat, prim-ministrul Ciucă a răspuns: „Celelalte chestiuni care ţin de impozitare, supraimpozitare sunt elemente de analiză pe care le aşteptăm de la Ministerul de Finanţe. Nu putem să venim cu astfel de taxe la mediul privat„.
„Discutăm cu mediul privat, îi încurajăm să facă investiţii, îi încurajăm să se dezvolte. Nu ar fi corect din partea statului să vină peste noapte cu astfel de măsuri. Adoptarea la nivelul Guvernului a unei astfel de decizii nu poate să se întâmple în acest moment, pentru că trebuie, de asemenea, asigurate condiţiile de constituţionalitate şi celelalte elemente pe care trebuie să le avem clar pe masă vis a vis de efectele şi consecinţele acestor măsuri„, a completat şeful Executivului.
„Nu am sumele„, a adăugat Ciucă, întrebat dacă are o estimare asupra bugetului pe care l-ar putea aduce această supraimpozitare.
Despre impozitarea progresivă, Nicolae Ciucă a explicat că ea nu poate fi aplicată, atâta timp cât nu este realizată o digitalizare a Ministerului de Finanţe care încă ţin şi calculează cifrele cu creionul în registre.
„Impozitarea progresivă este o soluţie care se poate aplica doar atunci când vom avea toate instrumentele necesare, mai precis digitalizarea la nivelul Ministerului Finanţelor pentru determinarea venitului global, pentru că discutăm de impozitare progresivă în condiţiile în care putem să determinăm venitul global. Aşa cum astăzi toate aceste cifre încă sunt ţinute cu creionul în registre, este imposibil să se aplice impozitarea progresivă„, a conchis premierul.