Tehnologie

Spătaru: Inovaţia joacă un rol cheie în competitivitatea economică. Trebuie avută în vedere capacitatea tuturor de a asimila tehnologiile inovative

Foto: iStock

Inovaţia joacă un rol cheie pentru competitivitatea economică a statelor şi va contribui la modernizarea societăţilor însă trebuie avută în vedere capacitatea tuturor de a asimila tehnologiile inovative, altfel discrepanţa între comunităţi s-ar adânci şi mai mult dezechilibrând economiile, consideră ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Acesta participă, în perioada 6 – 8 iunie 2023, la lucrările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) care se desfăşoară la Paris, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Reuniunile OCDE au debutat cu Forumul pentru tehnologie inovativă, care a vizat rolul pe care noile tehnologii, precum inteligenţa artificială, le au în dezvoltarea şi modernizarea statelor europene.

În cadrul intervenţiei sale, ministrul Florin Spătaru a subliniat rolul pe care domeniile economice precum IT – inteligenţă artificială, robotizare şi automatizare – sau energia verde le au în dezvoltare. Demnitarul a apreciat că aceste domenii îşi vor menţine trendul ascendent şi vor crea plus valoare economică prin investiţii masive în cercetare şi inovare.

Inovaţia joacă şi va juca un rol cheie pentru competitivitatea economică a statelor şi va contribui activ la modernizarea societăţilor din întreaga lume. Trebuie să avem în vedere, însă, capacitatea tuturor de a asimila tehnologiile inovative, altfel discrepanţa între comunităţi s-ar adânci şi mai mult dezechilibrând economiile statelor. Preocuparea guvernelor pentru investiţii în tehnologii noi trebuie să urmărească, în paralel, respectarea drepturilor omului şi protecţia datelor„, a declarat ministrul Economiei.

Spătaru a adăugat că România, prin Ministerul Economiei, sprijină investiţiile în microelectronică, la nivel de cercetare şi prototip. Astfel, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, 500 de milioane de euro vor ajunge pe piaţa din România pentru proiecte de anvergură în care sunt implicate companii mari şi universităţi de renume din ţară.

Ministrul român a precizat că dezvoltarea rapidă a tehnologiei a creat multe oportunităţi pe tot globul, precum creşterea eficienţei muncii, crearea unei societăţi interconectate prin intermediul reţelelor sociale şi, de asemenea, creşterea acurateţei diagnosticelor de sănătate.

Forumul Global pentru Tehnologie vine la momentul potrivit. Această agora reprezintă şansa de a avea schimburi de opinii aprofundate şi de a identifica noi oportunităţi. România va continua să participe activ în acest format şi sunt sigur că rezultatele întâlnirilor noastre îşi vor găsi un rol important în politicile publice„, a conchis ministrul Florin Spătaru.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top