Președintele Nicușor Dan a promulgat, marți, legea pentru aprobarea OUG 5/2025 privind unele măsuri din domeniul social, a anunțat Administrația Prezidențială.
Ordonanța de urgență, aprobată în februarie 2025 de către Guvern, prevede ca finanțarea centrelor de asistență socială să fie condiționată de deținerea unei licențe de funcționare valide.
‘Concret, pentru a beneficia de fonduri publice, centrele de asistență socială trebuie să dețină licență de funcționare, licență provizorie sau un plan de restructurare aprobat. Este o pârghie legislativă prin care se asigură faptul că toate centrele sociale respectă standardele minime de calitate, oferind servicii mai bune persoanelor vârstnice, celor cu dizabilități și altor categorii vulnerabile’, preciza Executivul la momentul respectiv.
O altă prevedere este înființarea un Comitet interministerial pentru consolidarea capacității administrative în asistența socială, format din reprezentanți ai mai multor ministere, care să analizeze situația ocupării posturilor în domeniu și să propună soluții pentru asigurarea personalului necesar.
Actul normativ introduce și un mecanism prin care se verifică dacă persoanele încadrate într-un grad de handicap pot conduce autovehicule în siguranță.
‘În cazul în care diagnosticul medical este incompatibil cu șofatul, vor fi luate următoarele măsuri: suspendarea prestațiilor sociale până la reevaluarea medicală; obligativitatea reevaluării stării de sănătate; sancțiuni pentru prevenirea abuzurilor și recuperarea sumelor încasate necuvenit. Măsura nu afectează persoanele care au dreptul legal de a conduce, ci doar pe cele care, deși primesc sprijin social din cauza unei afecțiuni grave, continuă să conducă un autovehicul’, informa Executivul.
Alte măsuri incluse în ordonanța de urgență au în vedere ocuparea posturilor vacante în serviciile sociale pentru menținerea activității în centrele pentru persoane cu dizabilități sau vârstnice, dar și asigurarea în condiții optime a activității Caselor Teritoriale de Pensii.
‘Această ordonanță reprezintă un pas important pentru asigurarea unui sistem de asistență socială eficient, protejând drepturile persoanelor vulnerabile și garantând utilizarea responsabilă a fondurilor publice’, motiva Guvernul.