Actualitate

Numărul locuințelor date în folosință a crescut cu aproape 30%, în primul semestru

Numărul locuințelor date în folosință la nivel național a crescut, în primele șase luni ale acestui an, până la 31.958 de unități, față de aceeași perioadă din 2025, când numărul acestora era de 24.609, reiese din datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate luni.

Pe medii de rezidență, în semestrul I 2026, cele mai multe locuințe au fost date în folosință în mediul urban, ca pondere reprezentând 59,7% din total. Repartiția pe surse de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că, în semestrul I 2026, față de semestrul I 2025, a crescut numărul locuințelor realizate din fonduri private (+7.832 locuințe) și a scăzut numărul celor realizate din fonduri publice (-483 locuințe).

Distribuția în profil regional pune în evidență o creștere a numărului de locuințe terminate în următoarele regiuni de dezvoltare, după cum urmează: București-Ilfov (+3.762 locuințe), Vest (+1.701), Centru (+1.163), Nord-Vest (+887), Sud-Muntenia (+376), Nord-Est (+316) și Sud-Vest Oltenia (+6). În regiunea de dezvoltare Sud-Est se observă o scădere a numărului de locuințe (-862 locuințe).

Potrivit INS, în trimestrul II 2026 au fost date în folosință 20.082 locuințe, în creștere cu 6.435 locuințe, față de trimestrul II 2025.

Pe medii de rezidență, în trimestrul II 2026, cele mai multe locuințe au fost construite în mediul urban (63,9 %).

Repartiția pe fonduri de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că în trimestrul II 2026 față de trimestrul II 2025 a crescut numărul locuințelor realizate din fonduri private cu 6.697 locuințe, iar numărul celor din fonduri publice a scăzut cu 262 locuințe.

Distribuția în profil regional arată o creștere a numărului locuințelor terminate în șapte din cele opt regiuni de dezvoltare: București-Ilfov (+3.745 locuințe), Centru (+1.168), Vest (+952), Nord-Vest (+616), Sud-Muntenia (+345) Sud-Vest Oltenia (+183) și Nord-Est (+169). În regiunea de dezvoltare Sud-Est se observă o scădere a numărului de locuințe (-743 locuințe).

Cele mai recente știri

To Top