Alegerile midterm din SUA au adus o schimbare politică importantă, dar și o surpriză. Totuși, pentru piețe dilemele abia acum încep, pentru că investitorii sunt interesați să afle ce înseamnă controlul democrat asupra Congresului pentru tehnologie, petrol, dolar și aur? Primele reacții arată deja o piață agitată, în care rezultatul votului se suprapune peste temerile legate de prețurile energiei, conflictul din Iran și presiunile asupra sectorului AI, punctează Claudiu Cazacu, consultant de strategie XTB România.
Democrații au înregistrat o dublă victorie care le asigură controlul Senatului și Camerei Reprezentanților, pe fondul unei nemulțumiri majore față de prețurile carburanților și ale alimentelor. Indicii bursieri din SUA au continuat, inițial, tendința descendentă a ultimei perioade, revenind, însă, pe plus odată cu deschiderea sesiunii europene.
“Nervozitatea” burselor dinaintea unui scrutin intermediar de la jumătatea mandatului prezidențial (midterm) este cunoscută, dar anul acesta a fost mai ridicată decât de obicei, cu variate surse de preocupare.
Vineri, rezultatele dezamăgitoare ale Intel, scăderea titlurilor din AI și avansul petrolului au condus indicele cu o largă componentă de tehnologie, Nasdaq, la un minus de peste 2,8% la închidere. Fluctuațiile de luni și marți au lăsat totuși cotațiile sub închiderea de vineri, chiar dacă petrolul a scăzut considerabil. Sesiunea se anunță a fi una volatilă. Pe de o parte, victoria democrată în Texas, alături de un curent mai larg de opoziție la adresa proliferării centrelor de date, poate furniza argumente de prudență în sectorul AI.
Trump, dispus să lucreze cu democrații?
Pe de altă parte, tema conflictului din Iran nu este închisă: chiar dacă democrații au pârghii pentru a limita sau chiar opri războiul, pe termen scurt orice este posibil, inclusiv o escaladare. De altfel, Donald Trump s-a arătat dispus să lucreze cu democrații ”dacă ei vor să lucreze cu mine” și a recunoscut că Iranul a jucat un rol în pierderile electorale. Liderul de la Casa Albă a adăugat că scumpirea petrolului a fost chiar mai importantă decât conflictul în sine.
Având în vedere că mai multe scenarii de răspuns al administrației prezidențiale sunt posibile și cu un nivel ridicat de emoție, fluctuații ridicate sunt posibile astăzi, dar și în sesiunile imediat următoare, punctează reprezentantul XTB.
Istoria, de partea investitorilor
Totuși, istoria ar fi de partea investitorilor. După alegeri, dispersarea unor incertitudini ar oferi, în medie, un răspuns favorabil al indicilor bursieri – e drept, unul mai redus decât în situația în care controlul celor două camere ar fi fost împărțit între democrați și republicani. O reacție de ”eliberare” ar putea duce la un episod de redresare pe termen scurt.
Având în vedere că s-a încheiat campania, întrebările ulterioare și, mai ales, politicile din state importante pentru sectorul AI (precum Texas), vor fi determinante pentru dinamica sectorului de tehnologii și, proporția acestuia în indici fiind înaltă, chiar și asupra burselor americane.
Dolarul american a scăzut modest, împreună cu randamentele la titlurile de stat americane. Și aici ar fi posibil fluctuații, în timp ce redresarea inițială a aurului pare poziționată confortabil pentru orizontul apropiat, mai arată Claudiu Cazacu.
Investitorii vor fi atenți la numele mari din tehnologie. Cu risc de volatilitate suplimentară ar fi titlurile Coreweave, dezvoltator de centre de date, Spacex, având în vedere susținerea oferită de Elon Musk republicanilor și creșterea afacerilor de închiriere de putere de calcul. De menționat este și Oracle, cu un grad ridicat de îndatorare și o miză de asemenea importantă pe infrastructura AI.
În termeni relativi, față de indicele S&P500, riscul unei subperformanțe se menține, până la clarificări suplimentare din partea câștigătorilor democrați din state cheie sau până la o schimbare pronunțată a sentimentului de piață.