Asigurări

Alexandru Ciuncan, UNSAR, despre asigurările facultative pentru locuințe: Suntem pe drumul cel bun, mai avem foarte mult până departe!

Fenomenele meteo extreme lovesc tot mai des, dar numai aproximativ una din cinci locuințe din România are o asigurare facultativă. La conferința „Acasă în siguranță. Mai responsabili. Mai implicați.”, Alexandru Ciuncan, președinte și director general UNSAR, a arătat că numărul polițelor este în creștere, însă nivelul de protecție rămâne scăzut.

Conferința a reunit, în Maramureș, autorități locale, specialiști în situații de urgență și reprezentanți ai industriei de asigurări. Dezbaterea, organizată de UNSAR și Antena 3 CNN în colaborare cu Consiliul Județean Maramureș, a pus în prim-plan protecția locuințelor, prevenția și răspunderea fiecărei instituții în fața unor fenomene meteo tot mai dure.

Alexandru Ciuncan a atras atenția că numărul și intensitatea catastrofelor naturale cresc atât în România, cât și în restul Europei. Efectele se văd direct în despăgubirile plătite de companiile de asigurări.„Dacă ne uităm la numărul de catastrofe naturale, la fenomenele meteo extreme, la intensitatea lor, toate acestea sunt în creștere și nu doar în România, ci și în Europa. Iar lucrul acesta se vede inclusiv în datele furnizate de către autorități, dar se vede și în cuantumul, în dimensiunea despăgubirilor plătite în fiecare an de industria de asigurări. Și aici e o creștere importantă”, a declarat Alexandru Ciuncan.

Datele prezentate arată că sistemul de asigurări plătește tot mai multe daune, însă cei mai mulți proprietari rămân fără protecție completă. Numai 19% dintre locuințele din România au o poliță facultativă.

„Doar ca să vă faceți o idee, dacă anul trecut au fost despăgubite cam 34.000 de locuințe la nivel național, în baza asigurărilor facultative și obligatorii, anul acesta deja vorbim, doar în primele trei luni, de 10.000 de locuințe. Deci probabil că vom depăși binișor 40.000 de locuințe despăgubite la finalul acestui an. Și asta în contextul în care doar cam una din cinci locuințe e protejată de o asigurare facultativă. Știți, o să discutăm cu siguranță că există acea asigurare obligatorie și asigurarea facultativă care îți oferă protecție completă. Ei bine, doar 19% din locuințele românilor sunt protejate de o astfel de asigurare”, a explicat președintele UNSAR.

Totuși, evoluția din acest an indică un interes mai mare pentru protecția locuințelor. „Numărul de polițe facultative de asigurare a locuințelor a crescut după primul trimestru al acestui an cu 9%. La finalul anului trecut era o creștere de 7%. Deci nu numai că vedem o creștere, dar creșterea se accelerează. Și asta înseamnă că oamenii, unu la mână, sunt mai interesați de astfel de produse, căci vorbim de o asigurare facultativă, bineînțeles. Doi la mână, asta înseamnă că oamenii conștientizează, deci nu numai că sunt mai interesați, dar conștientizează riscurile la care se expun și, mai mult, decid să facă și ceva pe această temă. Dar, încă o dată, nu e moment de celebrare, însă suntem pe drumul cel bun, mai avem foarte mult până departe”, a spus Alexandru Ciuncan.

Cele mai recente știri

To Top