Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), le-a transmis colegilor că rămâne concentrată asupra muncii sale și ei vor fi primii cărora le va spune dacă este pe punctul de a demisiona, un mesaj care arată că șeful BCE nu este pe cale să demisioneze, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Mandatul lui Christine Lagarde se încheie în octombrie 2027.
Miercuri, publicația britanică Financial Times (FT) a dezvăluit că Lagarde ar dori să plece de la conducerea BCE înainte de alegerile prezidențiale din Franța, care vor avea loc în luna aprilie 2027, demisie care le va permite președintelui francez Emmanuel Macron și cancelarului german Friedrich Merz să-i găsească un înlocuitor.
O plecare a lui Lagarde înainte de încheierea mandatului ar reaprinde dezbaterea privind independența BCE de presiunile politice, un subiect sensibil în condițiile atacurilor președintelui Donald Trump la adresa Rezervei Federale a SUA (Fed).
Miercuri seara, Lagarde a trimis un mesaj privat unor oficiali ai BCE pentru a-i reasigura că se concentrează în continuare pe rolul său de a conduce cea mai importantă instituție financiară europeană și că vor afla de la ea, nu din presă, dacă va dori să demisioneze, susțin sursele.
Cei care au primit mesajul au spus că acesta sugerează că Lagarde nu intenționează să plece imediat de la conducerea BCE, dar nici nu a exclus această posibilitate.
Unii oficiali și-au declarat surprinderea în legătură cu speculațiile privind plecarea șefului BCE.
Un purtător de cuvânt al BCE nu a dorit să facă comentarii.
Piero Cipollone, membru al comitetului executiv al Băncii Centrale Europene, a declarat joi că nu există nimic care să sugereze că Lagarde este pe punctul de a pleca, și a atras atenția asupra proiectelor ei pe termen lung, cum ar fi proiectul Uniunii Economiilor și Investițiilor (SIU) și noile linii de lichidități.
‘Nu pare a fi comportamentul cuiva care își face bagajele’, a afirmat Cipollone.
Articolul din Financial Times vine la o săptămână după ce guvernatorul Băncii Franței, Francois Villeroy de Galhau, a declarat că se va retrage din funcție în iunie anul acesta, cu mai mult de un an înainte de sfârșitul mandatului său, permițându-i lui Macron să numească înlocuitorul său înainte de alegerile prezidențiale pe care extrema dreaptă le-ar putea câștiga.
Într-o discuție privată, oficialii BCE au spus că decizia lui Villeroy și mesajul lui Lagarde indică o dorință a Franței de a asigura alegerea unor bancheri centrali competenți și independenți indiferent de rezultatul alegerile prezidențiale din Franța.
Președintele francez alege guvernatorul Băncii Centrale a Franței și, ca lider al celei de-a doua economii a zonei euro, joacă un rol important role în negocierile pentru selectarea șefului BCE.
Unele surse spun că o eventuale plecare mai devreme a lui Lagarde de la conducerea BCE ar ridica întrebări privind independența ei de politică.
Economiștii din sectorul privat împărtășesc această temere. UniCredit a spus că liderii UE și BCE ar trebui ‘să procedeze cu mare grijă, pentru a nu pune în pericol independența percepută a băncii centrale’.