Actualitate

ECFS 2023. Soluții financiare pentru economia marcată de crize multiple

ecfs 2023

Ne pregătim pentru o perioadă în care crizele globale se multiplică. Deja se face simțită încetinirea creșterii economice, prețurile se majorează în continuare, sistemul bancar trebuie să gestioneze problema creșterii neuniforme a ratelor dobânzilor, iar pe plan internațional se agravează tensiunile politice. Dar „agenda verde” trebuie să fie implementată, ceea ce înseamnă cheltuieli suplimentare. Noile provocări, în acest context, au fost dezbătute în cadrul Conferinţei Europene a Serviciilor Financiare (ECFS) 2023, la Brașov.

Experții din sistemul financiar sunt optimiști, în privința soluțiilor care se pot aplica în viitor pentru a menține un echilibru în economie. Deși pandemia şi şocurile financiare din ultimii trei ani au produs pierderi și au provocat dezechilibre, totuși „ne-am vaccinat” în această perioadă de crize multiple, suprapuse, iar câștigurile generate de soluțiile care au dus la depășirea situațiilor delicate din 2020 până în 2023 stau la baza viitoarelor strategii. 

Aceste soluții au ajutat firmele din domeniul financiar-bancar să-şi îmbunătățească foarte mult rezistența prin consolidarea pozițiilor lor de capital și lichiditate. Experții consideră că după această perioadă nefastă, cele mai multe companii ar trebui să devină capabile să facă faţă scenariilor de stres generate de recesiune. Unul dintre marile câștiguri este accelerarea procesului de digitalizare, la nivel global. A devenit principalul avantaj pe care îl au astăzi firmele din mai multe domenii, în special cele din sectorul financiar-bancar. 

Instituţiile solide din industria financiară vor reuşi să depăşească provocările anului 2023, datorită experienţei acumulate, a stabilităţii atinse, în ciuda necesităţii de a reduce cheltuielile – ca urmare a concurenţei generate de companiile fintech. 

Provocările perioadei următoare

Se preconizează că economia globală se va extinde într-un ritm lent, de aproximativ 1,6% în 2023, pe măsură ce condițiile financiare se înăspresc, iarna agravează politica regimului de la Beijing privind COVID și problemele cu gazele naturale ale Europei persistă. Instituțiile financiare și mediul de afaceri caută soluţii pentru adaptarea la realităţile economice actuale. Cei mai buni economişti, profesori şi reprezentanţi ai mediului de afaceri s-au întâlnit în Braşov, la Conferința Europeană a Serviciilor Financiare ECFS 2023 – „Reforme europene pentru sustenabilitate şi tranziția verde în sectorul financiar”, pentru a stabili care este cea mai bună cale pentru a trece de crizele actuale. 

„Pentru prima dată în România, se referă la aşa-numita economie verde. Cum se modifică piaţa financiară, piaţa asigurărilor, piaţa pensiilor private în condiţiile tranziţiei la economia verde în Uniunea Europeană. UE şi Comisia Europeană caută soluţii la modul în care vor evolua pieţele financiare în vremea tranziţiei spre economia verde. Pentru România este o provocare în plus şi, după cum se întrevede, ţara noastră va răspunde ori cu întârziere, ori neadecvat”, a explicat academicianul Lucian Liviu Albu, directorul Institutului de Prognoză Economică. 

Academicianul a analizat situația României și potențialul țării noastre de a depăși cu bine crizele actuale și cele care se anunță pentru viitorul apropiat. „Economia românească, una dintre cele mai afectate de crizele actuale, se va angaja probabil într-un proces amplu de restructurare, amânat din cauza unei lungi perioade de tranziție – inclusiv prin fondurile primite prin PNRR. Una dintre corelațiile de bază care ar trebui luate în considerare, ca în teoria economică clasică, este între consum și investiții”, a mai spus academicianul.

Rolul investițiilor bugetare va fi, din punctul său de vedere, decisiv în procesul de redresare, având în vedere deficitul de capital privat, atât intern, cât și străin, rezultat în urma crizelor. „De asemenea, sectorul public, supraextins în trecut, va fi probabil redimensionat conform standardelor UE. Pentru România, esențial pentru viitor ar trebui să fie reluarea procesului de convergență către media europeană, adică revenirea la o rată anuală de creștere a PIB potențial de aproximativ 5%, așa cum a fost cazul precriză, dar bineînțeles în condițiile unor rate ale inflației și dobânzilor mai reduse”, a mai explicat Lucian Albu.

ESG –  Mediu, Societate și Guvernare

Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România, împreună cu Institutul de Studii Financiare, lansează programul ESG Essentials pe plan local, un program dezvoltat de Federaţia Analiştilor Financiari din Europa, recunoscut la nivel european. „Este un program dezvoltat de practicieni din diverse ţări, ceea ce înseamnă că oferă o viziune internaţională asupra aspectelor de mediu, social şi guvernanţă, care sunt cunoscute în prezent sub acronimul ESG. Programul se adresează tuturor specialiştilor care activează în cadrul unei companii, de la relaţii cu investitorii până la analişti financiari şi management pentru a asigura o aliniere a cunoştinţelor pe parte de oportunităţi şi riscuri în ESG”, a explicat şi Daniela Ropotă, preşedinta Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari.

Soluțiile „verzi” sunt deja implementate ca parte integrantă a oricărui proiect de dezvoltare și de investiții, costurile fiind asumate. Prof. univ. dr. Dorel Paraschiv, de la Academia de Studii Economice (ASE) București, a explicat acest fenomen și impactul investițiilor în măsurile verzi pentru economie, în viitor, din perspectiva raportării ESG (Environmental, Social, and Governance – Mediu, Societate și Guvernare). Specialistul a vorbit despre „Evaluarea performanței unei companii în ceea ce privește aspectele de mediu, sociale și de guvernanță – componente-cheie ale sustenabilității și responsabilității corporative”, în contextul lipsei unei abordări standardizate și a unor criterii clare pentru evaluarea și compararea performanței ESG. 

În noul context marcat de crize multiple, la care se adaugă nevoia de investiții în soluțiile „verzi”, pentru companii există acum nevoia de standardizare și armonizare a metodologiilor și raportării ESG Greenwashing, ceea ce va aduce investiții în tehnologii inovatoare. În același context, pentru agențiile guvernamentale, pe primul loc în lista de provocări și oportunități este rolul organismelor internaționale și al reglementărilor în promovarea standardelor ESG pentru reglementare și supraveghere sporită. Iar pentru investitori există acum mai ales oportunitatea de a dezvolta abordări inovatoare și adaptate la nevoile specifice ale investitorilor, ceea ce va facilita integrarea ESG în deciziile de investiții.

Conferința Europeană a Serviciilor Financiare ECFS 2023 – „Reforme europene pentru sustenabilitate şi tranziția verde în sectorul financiar”, ediţia a VII-a,a fost organizată la Brașov, în sistem hibrid, în perioada 23-24 martie 2023, de Institutul de Studii Financiare (ISF) în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.). 

Cele mai recente știri

To Top