Business

Florin Jianu, IMM România: Anul trecut, și tendința continuă și la început de 2025, am avut pentru prima oară în ultima decadă mai multe firme care s-au închis decât firme care s-au deschis

Intelligent Money Marathon, locul în care antreprenorii, liderii instituționali și profesioniștii din finanțe își dau întâlnire pentru o zi plină de inspirație, know-how și networking valoros, are loc astăzi în București, la Romexpo. Organizat de Antena 3 CNN în parteneriat cu IMM România, alături de Asociația Română a BăncilorAcademia de Studii Economice și Autoritatea de Supraveghere Financiară, acest eveniment reprezintă reperul anului pentru mediul de afaceri și sistemul bancar din România, transformând Bucureștiul în punctul de întâlnire al celor mai influenți antreprenori, CEO, specialiști bancari și factori de decizie, într-un maraton de idei, soluții și parteneriate care vor defini viitorul economic.

Președintele de onoare al IMM România a prezentat, în cadrul primului panel al evenimentului, rezultatele unui sondaj desfășurat de instituție în rândul antreprenorilor, o radiografie exactă a mediului de afaceri din România.

„IMM România a realizat o anchetă pe 1630 de antreprenori care au răspuns în trei zile, nevoia de a transmite mesaje publicului este acută. Vedem care sunt de fapt așteptările mediului de afaceri, suntem la un eveniment care se referă la banii inteligenți, de aceea trebuie să plecăm de la profilul antreprenorului român. Aici ar trebui să tragem un prim semnal de alarmă în ceea ce privește politicile publice. Anul trecut, și tendința continuă și la început de 2025, am avut pentru prima oară în ultima decadă mai multe firme care s-au închis decât firme care s-au deschis – cu vreo 23.000. Am avut 147.000 de firme care s-au închis și 123.000 de firme care s-au deschis. Când ai mai multe firme care ies din economie e un semnal că tinerii nu mai intră în economie.

Vârsta medie a antreprenorului român e undeva la 47-48 ani, cu 16 ani de experiență. Atunci când intri în antreprenoriat intri în mod serios, dar se pare că nu am intrat devreme și nu venim cu inovație.

Tendința de închidere mai mare ca deschiderea de firme se păstrează și la început de 2025, și de aici un prim răspuns. Vrem să devină solide, bancabile? Trebuie să avem instrumente pe măsură. Start Up Nation a fost un instrument introdus într-un moment în care acum 10 ani eram în aceeași situație de azi și a reușit să reverseze tendința. Acum se vorbește public despre oprirea tuturor surselor de finanțare pentru start-upuri, ceea ce e un prim semnal de alarmă că nu trebuie să facem acest lucru.

În general antreprenorii români sunt absolvenți de studii superioare, din păcate ei lucrează pe cont propriu – nu avem calitatea de a lucra în parteneriat, un alt semnal pe care trebuie să-l transmitem.

Percepția cu privire la situația economică din anul următor e mai proastă. 6 din 10 consideră că situația se înrăutățește. Totuși, dacă avem un guvern care să susțină vom vedea o schimbare a percepției. Impactul al situației economice asupra antreprenorilor – au fost afectați destul de mulți – aproape 7 din 10.

Evoluția mediului economic e percepută drept nefavorabilă de jumătate dintre întreprinzători, o capacitate limitată a guvernului de a rezolva problemele socio-economice ale României.

Principalele trei probleme pe care viitorul guvern ar trebui să le rezolve urgent:

  1. Stabilitatea fiscală și predictibilitatea
  2. Solicitarea privind reducerea impozitării forței de muncă
  3. Reducerea cheltuielilor bugetare”, a arătat Florin Jianu în cadrul evenimentului.

Cele mai recente știri

To Top