Grupul aeronautic european Airbus a obținut marți un acord preliminar pentru 150 avioane A321neo de la flydubai, în valoare de 24 miliarde de dolari, înlăturând Boeing din poziția de furnizor exclusiv al companiei aeriene low-cost și redresându-se după un start slab la Salonul Aeronautic de la Dubai, cel mai mare eveniment din Orientul Mijlociu dedicat aviației, transmit Reuters și DPA.
‘Este o decizie captivantă pentru extinderea și diversificarea flotei noastre’, a afirmat președintele flydubai, Sheikh Ahmed bin Saeed Al Maktoum, la o conferință de presă.
‘Tranzacția este în valoare de 24 miliarde de dolari și include opțiunea pentru încă 100 de aeronave, ceea ce ne va permite să facem față majorării cererii pe piețele noastre’, a precizat el într-o postare pe platforma X.
Flydubai cumpăra avioane de la compania americană Boeing încă de când a fost înființată, în 2008, ca divizie low-cost a gigantului Emirates, ceea ce l-a determinat pe directorul comercial al Airbus, Christian Scherer, care stătea marți alături de Sheikh Ahmed, să glumească: ‘Ce v-a luat atât de mult?’
Un acord nu este garantat, dar dacă se confirmă Airbus rămâne probabil cu majoritatea noilor afaceri ale companiei aeriene low-cost, echilibrând flota per ansamblu, au explicat ei.
Reprezentanții Boeing nu au dorit să facă comentarii.
În prezent, Flydubai operează aproximativ 95 avioane Boeing 737, inclusiv 69 MAX, și a comandat și alte aeronave.
Și operatorul aerian Etihad Airways din Abu Dhabi a plasat o comandă pentru 13 avioane A330neo și A350-1000, alături de trei aeronave de transport A350F, a anunțat Airbus.
Luni, Emirates, proprietarul Emirates Airlines, cea mai mare companie aeriană din Orientul Mijlociu, a anunțat că a lansat o comandă în valoare de 38 de miliarde de dolari pentru 65 de aeronave Boeing 777X.
Compania aeriană Emirates, deținută în totalitate de Guvernul Dubaiului, era deja cel mai mare client pentru avioanele de tip Boeing 777, în condițiile în care a comandat până acum 270 de aparate Boeing 777X, la care se adaugă 10 avioane Boeing 777 cargo și 35 de avioane Boeing 787.
Emirates Airlines are acum comandate 315 aeronave Boeing cu fuselaj lat sau de cursă lungă. Compania aeriană și-a exprimat totuși nemulțumirea față de întârzierile repetate apărute la livrările de avioane 777X, care au fost deja amânate din 2025 pentru 2026.
Emirates este cea mai profitabilă companie aeriană din lume, anunțând recent un profit semestrial de 2,9 miliarde de dolari.
La rândul său, constructorul aeronautic american Boeing se confruntă nu numai cu întârzieri la livrări, ci și cu preocupări legate de siguranță și procese în urma unei serii de accidente, inclusiv accidentul Air India din iunie, în care și-au pierdut viața 260 de persoane.
Întârzierile apărute în livrarea de avioane Boeing 777X au obligat Emirates să renoveze o mare parte din flota sa existentă, inclusiv avioanele Airbus A380, care nu mai sunt în producție.