Actualitate

Marcel Ciolacu: Sunt mulţumit de tot Cabinetul; cred că e necesară o discuţie mai aplicată cu Nicolae Ciucă

Foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a afirmat, miercuri, că echipa guvernamentală funcţionează foarte bine, mai bine decât în coaliţia de guvernare, şi a adăugat că ar fi necesară o discuţie mai aplicată între el şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, cu privire la unele probleme legate de „părerile sau jocurile altora”.

Întrebat într-o conferinţă de presă, la Parlament, dacă a avut o evaluare a activităţii miniştrilor din echipa guvernamentală, el a arătat că aceasta are loc săptămânal, împreună cu şeful Cancelariei şi cu vicepremierii.

„Eu sunt mulţumit de tot Cabinetul şi chiar funcţionăm ca o echipă. Câteodată mi-e şi ciudă. Mai bine nu mai facem coaliţie. Câteodată mi-e ciudă că funcţionăm atât de bine în interiorul Cabinetului şi al Guvernului şi facem coaliţii spunând ştiri înainte de a intra în coaliţie, ca să preluaţi dumneavoastră că ideile sunt de la nu ştiu cine. Cred că aici va trebui, atât eu, cât şi domnul preşedinte Nicolae Ciucă, să stăm un pic de vorbă amândoi, aplicat, asupra acestor probleme, pentru că începem să nu respectăm românii, luându-ne după părerile altora şi încercând să facem jocurile altora. Cred că datoria mea şi a domnului Ciucă este, în primul şi în primul rând, să avem grijă de ce ne-am asumat faţă de România şi români, într-o perioadă complicată. Până acum, am reuşit amândoi şi amândoi ne-am ţinut cuvântul dat unul faţă de celălalt. Cred că e necesară o discuţie mult mai aplicată între mine şi domnul Nicolae Ciucă. Repet, sunt mulţumit de tot Cabinetul”, a punctat Marcel Ciolacu.

Referitor la noul şef al Corpului de Control, premierul a arătat că nu l-a cunoscut încă pe acesta.

„N-am venit cu planul. Îmi cer scuze, poate vă dau un breaking news. Nu l-am cunoscut încă pe noul şef de la Corpul de Control, sper ca săptămâna aceasta să stau cu dânsul, aplicat, de vorbă. A venit recomandarea domnului vicepremier… De-asta spun că îmi este ciudă. Am încredere în ce îmi propune domnul Predoiu şi nu stau să le verificăm, fiindcă lucrurile astea se văd. Am (încredere – n.r.) în domnul Neacşu. Eu n-am stat să verific un ministru, indiferent dacă e de la PSD sau PNL. Chiar funcţionăm ca o echipă şi cred că în acest moment, mai ales cei care nu fac parte din această echipă, şi de o parte, şi de alta, parcă încercăm să stricăm ceva ce funcţionează”, a transmis premierul.

Cele mai recente știri

To Top