Transporturi

Numărul călătorilor transportaţi de CFR Călători în 2023, în creştere cu 5%

Foto: iStock

Numărul călătorilor transportaţi pe calea ferată în 2023 a crescut cu aproximativ 5% faţă de anul anterior, iar parcursul călătorilor a fost cu 5,8% mai mare, a anunţat luni CFR Călători.

Conform Contractului de Servicii Publice, CFR Călători a asigurat zilnic, în medie, circulaţia a aproximativ 1.110 trenuri.

Reprezentanţii CFR Călători precizează că întregul parc tehnic disponibil de material rulant al companiei a fost în circulaţie, sezonul estival reprezentând unul dintre vârfurile de trafic.

„În anul 2023, volumul serviciilor oferite (trenuri circulate medie/zi) a înregistrat o creştere cu 4,7% faţă de anul 2022. Numărul călătorilor transportaţi în anul 2023 a crescut cu aproximativ 5% faţă de anul 2022, iar parcursul călătorilor (exprimat în călători km), în anul 2023 a fost cu 5,8% mai mare decât în anul 2022”, se menţionează în comunicat.

La nivelul companiei au fost adoptate şi implementate în mod operativ măsuri adecvate pentru o mai bună satisfacere a nevoii de transport, cu încadrarea în obligaţia de serviciu public asumată pentru anul 2023.

„După o pauză de opt ani, o dată cu intrarea în vigoare a planului de mers de tren 2022/2023, a fost reintrodusă categoria de tren Intercity pe rutele pe care viteza şi condiţiile tehnice au permis acest serviciu”, se menţionează în comunicat.

Astfel, au fost proiectate pentru circulaţie în anul 2023 un număr de 12 trenuri, pe următoarele rute: Bucureşti Nord – Cluj Napoca şi retur; Bucureşti Nord – Constanţa şi retur; Braşov – Constanţa şi retur; Bucureşti Nord – Suceava şi retur; Paşcani – Iaşi şi retur; Bucureşti Nord – Arad şi retur; Teiuş – Arad şi retur.

„Şi în anul 2023, CFR Călători a lucrat permanent la extinderea serviciilor oferite, astfel, perfecţionând aplicaţia de cumpărare online a biletelor de tren prin introducerea unei facilităţi noi – alegerea locului şi a vagonului în care pasagerii doresc să călătorească”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, CFR Călători a îmbunătăţit constant produsele şi serviciile oferite, pentru a răspunde îndeaproape cerinţelor călătorilor şi a veni în întâmpinarea publicului cu noi soluţii sigure, accesibile şi intuitive, prin punerea la dispoziţia pasagerilor a cardurilor de transport reîncărcabile.

Ulterior, compania a oferit posibilitatea cumpărării online a abonamentelor lunare şi săptămânale în format digital. De asemenea, pasagerii au avut posibilitatea de a opta pentru emiterea ofertei „Card TrenPlus” în format digital, pe suport tip card.

Totodată, pentru îmbunătăţirea serviciilor şi creşterea gradului de confort al clienţilor, CFR Călători a derulat şi a încheiat contracte pentru efectuarea de reparaţii de o mai mare complexitate a materialului rulant.

În plus, în decembrie 2023, CFR Călători a semnat contractul de finanţare pentru realizarea proiectului de investiţii „Modernizarea a 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători, conversia a 20 locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori şi modernizarea a 139 vagoane de călători”.

„Proiectul este inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Pilonul 1 – Tranziţia spre o economie verde, Componenta C4. Transport sustenabil, Investiţia I2 – Material rulant feroviar şi constă în îmbunătăţirea serviciilor pentru călători, reducerea timpilor de aşteptare în gări, realizarea unor programe atractive de circulaţie a trenurilor şi asigurarea unor programe şi fonduri adecvate pentru întreţinerea materialului rulant feroviar, integrarea cu celelalte moduri de transport de la nivel urban/regional, cu impact direct şi imediat asupra duratei de călătorie şi/sau asupra creşterii siguranţei şi confortului călătorilor”, se mai precizează în comunicat.

Reprezentanţii companiei susţin că obiectivul general al proiectului îl reprezintă modernizarea a 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători, conversia a 20 locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori şi modernizarea a 139 vagoane de călători, ce va avea ca efect atât sporirea mobilităţii în jurul marilor centre socio-economice ale ţării şi creşterea calităţii serviciilor cât şi realizarea unor conexiuni rapide între unităţile administrativ teritoriale importante ale ţării.

„La acest moment, societatea face eforturi susţinute pentru menţinerea în circulaţie a tuturor unităţilor de material rulant tehnic disponibil, însă din cauza vechimii, pot apărea unele defecţiuni în parcurs. În anul 2023, parcul activ de material rulant al CFR Călători aflat în circulaţie a fost de aproximativ 1.450 unităţi (450 de locomotive şi automotoare şi 1000 de vagoane)”, se mai spune în comunicat.

Astfel, CFR Călători va putea realiza un serviciu public feroviar de pasageri care să răspundă în totalitate cerinţelor călătorilor, doar în condiţiile în care acestui domeniu de activitate i se vor aloca resursele financiare necesare, adică 2,8 miliarde lei, în prezent acesta fiind subcompensat. O altă condiţie este asigurarea anuală a unei compensaţii la valoarea reală conform legislaţiei în vigoare.

„Materialul rulant al companiei este vechi (ultimele 603 vagoane intrate în parcul CFR Călători au fost achiziţionate în perioada 1998 – 2011) şi este insuficient pentru cererea actuală de piaţă, fiind necesare în plus aproximativ 800 de unităţi şi 250 de rame electrice”, precizează compania.

Conform sursei citate, peste 85% din trenurile CFR Călători aflate în circulaţie (în medie 1.100 trenuri/zi) ajung la destinaţie fără întârzieri.

În ceea ce priveşte cauzele care conduc la întârzieri ale trenurilor, acestea sunt: cauze care nu ţin de CFR Călători, cum sunt cazurile de forţă majoră (vreme nefavorabilă, căderi de copaci, lipsă tensiune în linia de contact, temperaturi ridicate în şină etc), lucrări la infrastructura feroviară, restricţii şi limitări de viteză impuse pe reţeaua de cale ferată gestionate de către CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare, sosiri cu întârziere ale trenurilor internaţionale la frontieră şi necesitatea preluării şi asigurării conexiunilor la trenuri în trafic intern, defectări ale materialului rulant aparţinând altor operatori de transport feroviar de marfă şi călători care conduc la perturbări temporare în circulaţia trenurilor.

„Măsurile care ţin de sfera de activitate a CFR Călători privind preîntâmpinarea perturbării circulaţiei feroviare constau în verificări suplimentare ale materialului rulant propriu programat să desfăşoare transportul, asigurarea cu locomotive de rezervă în depourile de pe reţea în limita parcului tehnic de tracţiune disponibil, pentru situaţii de perturbări ale circulaţiei din cauze amintite mai sus etc.”, precizează compania.

În anul 2023, întârzierea medie pe tren CFR Călători a fost de circa 8 minute, din care 1 minut şi 7 secunde reprezintă întârzierea medie pe tren din cauze generate de CFR Călători.

CFR Călători, operatorul naţional de transport feroviar de călători, îşi derulează activitatea în conformitate cu prevederile Contractului de Servicii Publice, în scopul realizării obligaţiei de serviciu public stabilită de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

Cele mai recente știri

To Top