Actualitate

Rubla s-a apreciat după ce Putin a semnat decretul privind plăţile pentru gaze

Foto: iStock

Rubla rusească a revenit vineri sub pragul de 100 de unităţi pentru un dolar american, care se tranzacţiona pentru 99,50 ruble, după ce preşedintele Vladimir Putin a semnat un decret care pune la dispoziţia cumpărătorilor europeni de gaze naturale noi opţiuni de plată, ceea ce permite reluarea intrărilor de valută în Rusia, transmite Reuters.

Potrivit datelor furnizate de bănci, rubla rusească s-a apreciat vineri cu 1,5% în raport cu dolarul. De asemenea, s-a apreciat cu 2,4% în raport cu moneda chineză, care la bursa de la Moscova se tranzacţiona la un curs de 13,57 ruble pentru un yuan.

Decretul semnat de Putin permite cumpărătorilor europeni de gaze ruseşti, inclusiv Ungaria şi Slovacia, care anterior au utilizat banca de stat Gazprombank pentru tranzacţiile lor, să îşi convertească monedele în ruble şi la alte bănci care nu sunt vizate de sancţiunile occidentale.

Sancţiunile impuse de SUA băncii Gazprombank la data de 22 noiembrie au perturbat piaţa valutară din Rusia, ceea ce a dus la o depreciere de 15% a rublei în raport cu moneda americană. Însă acum rubla rusească urmează să înregistreze cea mai bună săptămână din ultimele patru luni, ceea ce sugerează că piaţa s-a ajustat la sancţiuni.

Ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, a spus că există o legătură directă între plata pentru energie şi sancţiunile americane impuse Gazprombank şi deprecierea rublei, apreciind că volatilitatea va dispărea imediat ce va fi găsită o soluţie la plata pentru gaze. Analiştii şi traderii împărtăşesc acest punct de vedere, spunând că decretul lui Putin a deblocat plăţile pentru energie, dând un impuls monedei ruseşti.

Putin a declarat zilele trecute că până la 90% din comerţul exterior al Rusiei se face acum în ruble şi monedele statelor „prietenoase” precum yuanul chinez. Cu toate acestea, unii importatori au nevoie în continuare de dolari şi euro, ceea ce creează o cerere internă pentru ambele valute.

Marile bănci ruseşti vizate de sancţiuni, inclusiv banca de stat Sberbank, nu mai pot păstra şi tranzacţiona dolari şi euro după ce nu mai au acces la sistemul SWIFT. Cu toate acestea, multe bănci ruseşti, inclusiv subsidiarele locale ale Raiffeisen, OTP şi UniCredit, nu sunt vizate de sancţiuni şi pot utiliza în continuare sistemul SWIFT. Aceste bănci formează elementul central al pieţei ruseşti pentru dolari şi euro, care a devenit una în întregime de tip over-the-counter, după sancţiunile impuse în luna iunie Bursei de la Moscova.

La o întâlnire cu investitorii, directorul general de la Sberbank, German Gref, a spus că valoarea corectă a rublei este una cuprinsă între 100 şi 105 ruble pentru un dolar, adăugând că nu se aşteaptă la noi surprize în ceea ce priveşte cursul de schimb.

Cele mai recente știri

To Top