Asigurarea locuințelor din România este departe de nivelul optim, iar autoritățile locale pot juca un rol esențial în promovarea și facilitarea accesului la aceste produse de protecție financiară. Aceasta este una dintre ideile principale exprimate de Sorin Mititelu, Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), în cadrul Conferinței România Inteligentă „Acasă în siguranță: Harta dinamică a zonelor de risc din România”. Evenimentul, organizat de Antena 3 CNN în parteneriat cu Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), a avut loc la Galați și a reunit reprezentanți ai autorităților, specialiști din industria asigurărilor și membri ai societății civile.
Vicepreședintele ASF a atras atenția asupra faptului că, în ciuda unui trend pozitiv, România se află încă mult sub nivelul dorit în ceea ce privește protejarea locuințelor prin asigurări:
„La nivelul întregii țări, gradul de cuprindere în asigurare pe asigurarea obligatorie este la 24% din totalul locuințelor, iar cea voluntară ajunge la 18%. Este o evoluție, un proces ce ne indică un trend crescător al gradului de cuprindere în asigurare, ceea ce într-un fel este și ceea ce trebuie să fie. Însă este departe, într-adevăr, de situația ideală de a avea aproape toate locuințele având această protecție financiară”, a declarat Sorin Mititelu.
Vicepreședintele ASF a subliniat importanța segmentului de asigurări pentru riscuri de incendii și calamități naturale, menționând că acestea reprezintă deja o parte semnificativă din asigurările generale: „Activitatea de asigurare pentru riscurile acestea de incendiu și calamități naturale pentru alte active decât cele pentru care sunt mijloace de transport – ei bine, activitatea aceasta în industria de asigurări este chiar importantă, reprezintă undeva la 10% din asigurările generale. Deci ea are deja o pondere. Însă, raportându-ne la necesarul de protecție, observăm o mare diferență, ce poate fi privită și ca oportunitate, dar de fapt e un deficit de protecție”, a declarat Sorin Mititelu, oferind și o imagine asupra stării sistemului de asigurări obligatorii: „Este foarte important ca acest sistem să fie un sistem sustenabil, să aibă sănătatea financiară necesară pentru a-și putea respecta obligațiile. Iar compania ce administrează sistemul asigurărilor obligatorii de locuință este într-o poziție normală și are situația financiară adecvată pentru a-și îndeplini orice obligație. Este un element de încredere ce trebuie comunicat și trebuie cunoscut. Este o asigurare care oferă accesul la beneficii în mod cert și este cu adevărat o protecție practic.”
Vicepreședintele ASF susține că una dintre cauzele principale ale gradului redus de cuprindere este lipsa unei abordări proactive în distribuția produsului. „Putem să ne întrebăm totuși de ce nu avem această asigurare la un număr și mai mare. Într-o anumită măsură, și datorită faptului că produsul nu ajunge la beneficiar. Ne așteptăm de fiecare dată ca proprietarul locuinței să vină către furnizorul produsului respectiv pentru a-l cumpăra, pentru a-l accesa. Cred că este nevoie de ceva mai mult și anume ca acest produs mai degrabă să fie adus către proprietarul de locuință, pentru a-l accesa de o manieră simplă, rapidă și fără prea multă birocrație”, a declarat Sorin Mititelu, propunând și o nouă paradigmă în promovarea și distribuția asigurărilor, una în care autoritățile locale să colaboreze activ cu furnizorii de produse financiare: „Într-un fel aș face trimitere la necesitatea de a avea un fel de parteneriat, un fel de parteneriat public-privat, în sensul că produsele acestea trebuie să ajungă la beneficiari într-o colaborare mai strânsă între distribuitorii de asigurări, compania de asigurare ce are această asigurare obligatorie de locuință și chiar autoritățile locale, întrucât există un interes comun.”
