Statele Unite nu intenționează să atace infrastructura energetică iraniană, în cadrul ofensivei americano-israeliene împotriva Republicii Islamice, a declarat duminică secretarul american al Energiei, Chris Wright, relatează AFP.
Intervievat de CNN, oficialul american a mai declarat că conflictul din Iran și perturbările pe care le-a provocat asupra fluxurilor de petrol și gaze vor dura ‘în cel mai rău caz, doar câteva săptămâni, nu luni’.
Patru depozite de petrol și un amplasament logistic au fost atacate de Israel sâmbătă în Teheran și în jurul capitalei Iranului, provocând incendii semnificative. Acesta este primul atac asupra infrastructurii iraniene de la începutul războiului.
‘Acestea au fost atacuri israeliene care au vizat depozite de combustibil’, a explicat Chris Wright pentru CNN, afirmând că ‘Statele Unite nu vizează nicio infrastructură energetică’ din Iran. ‘Nu intenționăm să țintim industria petrolieră iraniană, industria de gaze sau vreun element al industriei lor energetice’, a precizat oficialul american.
Conflictul din Orientul Mijlociu a provocat oprirea aproape completă a transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, prin care, în mod normal, trece 20% din producția globală de petrol.
Piețele energetice au reacționat brutal la aceste evenimente, iar prețurile petrolului au crescut vertiginos. Prețul țițeiului West Texas Intermediate (WTI), referință americană, a crescut cu 12% doar vineri și a înregistrat un salt de 36% pe parcursul săptămânii.
Iranul este responsabil pentru aproximativ 4% din producția mondială de țiței, potrivit Administrației americane de Informații în domeniul Energiei (EIA). Acest petrol este vizat de sancțiuni internaționale, dar o parte din el este încă exportat, în principal în China, conform datelor de pe piață.