Tehnologie

Un proces de 1,3 miliarde de dolari din Marea Britanie acuză Amazon că a folosit incorect datele micilor vânzători

Foto: iStock

Amazon se confruntă cu un proces colectiv de un miliard de lire sterline (1,3 miliarde de dolari) din partea unor retaileri britanici care susţin că platforma online le-a folosit abuziv datele pentru a-şi creşte propria cotă de piaţă şi profiturile, transmite Reuters.

Asociaţia britanică a comercianţilor independenţi (BIRA), un organism-umbrelă care reuneşte numeroşi mici comercianţi, urma să depună acţiunea în justiţie în numele a aproximativ 35.000 de comercianţi cu amănuntul, joi, la Tribunalul de Apel al Concurenţei (CAT) din Londra, au declarat avocaţii săi.

Plâmgerea susţine că Amazon a folosit datele non-publice furnizate de comercianţii cu amănuntul care vindeau bunuri pe Piaţa Amazon pentru a oferi spre vânzare produse rivale mai ieftine, direct consumatorilor.

Directorul executiv al BIRA, Andrew Goodacre, a spus că micii comercianţi cu amănuntul nu au de ales decât să folosească Amazon, având în vedere acoperirea de piaţă a companiei, dar că acest proces are scopul de a împiedica scoaterea lor din afaceri.

”Depunerea cererii astăzi este primul pas pentru comercianţii cu amănuntul să obţină compensaţii pentru ceea ce a făcut Amazon”, a spus Goodacre într-un comunicat.

Amazon nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Cazul BIRA susţine, de asemenea, că Amazon a manipulat funcţia ”Buy Box” de pe site-ul său, afişată în partea de sus a paginilor de produse, în propriul său avantaj.

”Buy Box” face obiectul unui proces separat intentat în numele consumatorilor şi evaluat la până la 900 de milioane de lire sterline (1,1 miliarde de dolari).

Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe (CMA) din Marea Britanie a declarat în 2022 că investighează Amazon, inclusiv modul în care selectează produsele plasate în ”Buy Box”.

Anul trecut, CMA a declarat că a acceptat angajamentele Amazon pentru a ajuta la protejarea concurenţei loiale pe platforma sa de retail.

Cele mai recente știri

To Top