Apple anunţă, la doar o zi după ce a prezentat noul iMac, şi un nou Mac Mini, mai mic şi mai puternic decât modelele anterioare.
Noul Mac Mini se bazează pe cipul M4, dezvoltat intern de compania americană. Versiunea Pro a acestui cip are 14 nuclee de procesor şi 20 pentru video.
În funcţie de cipul ales, memoria RAM poate ajunge la 32 GB pentru versiunea cu M4 sau 64GB în cazul versiunii cu M4 Pro, în vreme ce stocarea poate atinge 8TB.
Pe partea de conectivitate există toate conexiunile importante, de la USB-C (cinci porturi, două în faţă şi trei în spate), la HDMI şi ethernet. Nu există, însă, porturi USB-A, un aspect care va fi observat pe viitor la din ce în ce mai multe dispozitive.
Noua versiune este semnificativ mai mică decât cele de până acum, cu o latură care măsoară acum numai cinci inch, adică aproximativ 12,7 centimetri.
Preţurile pentru versiunea cu cip M4 încep de la 600 de dolari, în vreme ce varianta cu cip M4 Pro vor costa de 1.400 de dolari.