Amenzi totale de 1,54 milioane de lei au fost aplicate de inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor în urma unor controale derulate în luna martie, la nivel național, în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală.
Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), remis miercuri AGERPRES, prin intermediul Direcțiilor Sanitare Veterinare județene și a municipiului București, au fost efectuate 12.832 de controale în unități din industria agroalimentară, care activează în domenii precum fabricarea produselor de morărit, pâinii și produselor de patiserie, băuturi răcoritoare și alcoolice, precum și alte produse alimentare.
În urma acestor verificări, inspectorii au aplicat 172 de avertismente și 203 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 1,54 milioane de lei.
Acțiunile de control au făcut parte din Programul de supraveghere și control al ANSVSA pentru anul 2026 și au urmărit aspecte esențiale pentru siguranța alimentelor, precum: igiena și întreținerea spațiilor de manipulare; condițiile de procesare și depozitare a materiilor prime și produselor finite; respectarea cerințelor de autorizare și funcționare; trasabilitatea și etichetarea produselor; implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP și a programelor de autocontrol.
În cadrul verificărilor, principalele neconformități identificate au vizat: nerespectarea normelor de igienă (spații, echipamente, depozitare, prezența insectelor, utilizarea substanțelor dezinfectante etc.); deficiențe în implementarea și documentarea procedurilor HACCP; probleme legate de etichetare, ambalare sau caracteristici ale produselor; lipsuri în documentele de trasabilitate; neconformități privind starea de sănătate și echiparea personalului.
Totodată, inspectorii au prelevat probe pentru analize de laborator, în vederea verificării conformității produselor și a respectării limitelor admise privind reziduurile de pesticide, contaminanții și alte substanțe interzise.
Controalele au avut atât un rol preventiv, cât și unul de consiliere pentru operatorii din industria alimentară. Aplicarea sancțiunilor a fost dispusă în situațiile în care deficiențele nu au fost remediate în termenul stabilit sau atunci când au fost identificate riscuri semnificative pentru sănătatea consumatorilor, se mai arată în comunicat.
‘Siguranța alimentelor rămâne o prioritate constantă pentru ANSVSA. Prin aceste controale, ne asigurăm că operatorii din industria alimentară respectă standardele în vigoare și intervenim prompt acolo unde sunt identificate riscuri pentru consumatori. În același timp, punem accent pe prevenție și pe sprijinirea operatorilor pentru a-și îmbunătăți activitatea’, a declarat președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, citat în comunicat.