Actualitate

Banca Mondială: Investițiile străine în țările în curs de dezvoltare sunt la cel mai scăzut nivel de după 2005

Foto: iStock

Investițiile străine directe în țările în curs de dezvoltare au atins în 2023, ultimul an pentru care sunt disponibile date, cel mai scăzut nivel de după 2005, a anunțat Banca Mondială într-un raport publicat luni, transmite AFP.

Motivul este creșterea obstacolelor în calea comerțului și investițiilor, care au apărut aproape peste tot în lume, inclusiv în economiile emergente și în curs de dezvoltare, susține instituția financiară internațională cu sediul la Washington.

‘Investițiile private vin să consolideze creșterea economică și, în general, investițiile străine directe sunt forma cea mai productivă de investiții private’, a subliniat economistul șef al Băncii Mondiale, Indermit Gill.

‘Însă în ultimii ani, guvernele au fost ocupate să ridice bariere în calea investiților și comerțului, când ar fi trebuit să facă exact contrariul’, a apreciat Indermit Gill.

Concret, țările în curs de dezvoltare au beneficiat în 2023 de investiții străine directe în valoare de 435 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă, în medie, 2,3% din PIB-ul lor, adică jumătate din nivelul maxim înregistrat în anul 2008.

Și mai grav, statele au semnat mai puține tratate care vizează accelerarea investițiilor străine directe. Între 2010 și 2024, au intrat în vigoare 380 de tratate de investiții, adică mai puțin de jumătate față de cele 870 de tratate înregistrate între 2000 și 2009, arată raportul Băncii Mondiale.

Iar două treimi din aceste investiții străine directe au mers către doar 10 țări, în condițiile în care China, India și Brazilia au beneficiat de aproape jumătate din investițiile străine făcute în țările emergente și în curs de dezvoltare între 2010 și 2023. În sens invers, cele mai sărace 26 de țări au beneficiat de mai puțin de 2% din totalul investițiilor străine directe făcute în acea perioadă.

Aceste investiții străine directe se pot dovedi esențiale, susține Banca Mondială, care a calculat că o majorare cu 10% a investițiilor străine directe generează, în medie, o creștere cu 0,3 puncte procentuale a PIB-ului, potrivit datelor culese între 1995 și 2019 din peste 70 de țări. În cazul unor instituții politice și financiare solide, cu un bun nivel de pregătire a forței de muncă și o mai mare deschidere la comerțul mondial, creșterea poate ajunge până la 0,8 puncte procentuale, subliniază Banca Mondială.

Pentru a relansa un ciclu virtuos în acest domeniu, Banca Mondială face un apel către țările membre să reducă restricțiile la adresa investițiilor existente, să lucreze la îmbunătățirea productivității factorului muncă, dar și să consolideze integrarea comercială, pentru a crește efectele pozitive ale investițiilor străine directe și a îmbunătăți instituțiile precum și pregătirea profesională.

La nivel mai general, Banca Mondială ar dori să vadă o îmbunătățire a cooperării internaționale pentru a permite o mai bună circulație a investițiilor străine directe spre țările în curs de dezvoltare.

Grupul Băncii Mondiale, una dintre cele mai mari surse de finanțare și expertiză pentru țările în curs de dezvoltare, ia măsuri rapide și complexe pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să își consolideze reacția față de provocările generate de pandemie.

Cele mai recente știri

To Top