Actualitate

Barbu: Cât voi fi ministru, banii care vor fi investiți în agricultura din România nu vor mai fi investiți haotic

Ministerul Agriculturii va avea în continuare o politică bazată numai pe investiții, iar banii care vor ajunge în agricultura din România nu vor mai fi investiți haotic, ci acolo unde există deficit în balanța comercială, a afirmat, luni, ministrul de resort, Florin Barbu, la un eveniment de specialitate.

El a anunțat proiectele pe care MADR le va derula în perioada următoare în sectorul zootehnic.

‘În continuare, proiectele pe care Ministerul Agriculturii le va derula și vor fi lansate pe scheme de ajutor de stat sunt următoarele. În sectorul de porc, vorbim de reproducție și creștere. Va fi lansat un program pentru 2025 și 2026 cu un sprijin de peste 80% și 20% contribuție – vorbim aici de 2,8 miliarde de lei. Targetul prin aceste programe este realizarea de 2,8 milioane de purcei. În continuare, vreau să susțin – pentru că sectorul avicol din România excelează în Uniunea Europeană – pentru anul 2025 și 2026 voi aloca o sumă de un miliard de lei pentru realizarea de ferme în sectorul avicol din România. România nu are necesarul de vacă de lapte, de aceea vom lansa și construcția de ferme de vacă de lapte pentru 50.000 de juninci, iar în sectorul de vacă de carne de 100.000 de juninci. Vorbim de investiții în ferme cu schemă de ajutor de stat’, a detaliat ministrul.

Florin Barbu a precizat că în următorii patru ani sumele alocate din Programul Național Strategic și de la bugetul de stat pentru sectoarele vegetal, zootehnic și procesare se ridică la 10 miliarde de euro.

‘Complementar, cunoașteți foarte bine, toate aceste sume ce vin din Programul Național Strategic, ce vin din bugetul național pentru următorii patru ani, am declarat-o public, ne-am asumat-o în Parlamentul României atunci când am adus programul de guvernare pe agricultură, suma totală în următorii 4 ani este de 10 miliarde de euro, pentru că toate cele trei paliere – vegetal, zootehnie și procesarea – trebuie să meargă în comun. Degeaba deschidem fabrici de procesare dacă nu avem materie primă. Degeaba deschidem zootehnie dacă nu avem materia primă din vegetal. De aceea, în continuare, Ministerul Agriculturii are o politică corectă, bazată numai pe investiții’, a susținut acesta.

Șeful de la Agricultură a dat asigurări că ‘banii care vor fi investiți în agricultura din România nu vor mai fi investiți haotic’, cât timp va fi el în fruntea instituției.

‘Cât voi fi ministru al Agricultorii, am spus-o și mi-o asum, banii care vor fi investiți în agricultura din România nu vor mai fi investiți haotic, vor fi investiți direct din balanța comercială. Acolo unde avem deficit în balanța comercială, acolo vor merge toate sumele pentru investiții, astfel încât să reducem acest decalaj. Am spus-o și o spun în continuare: dacă bunul Dumnezeu ne va ajuta și vom continua împreună în următorii patru ani, pariul meu cu Ministerul Agriculturii este salvarea sectorului, astfel încât, dacă peste patru ani nu vom realiza 8,7 milioane de purcei, eu nu voi mai călca niciodată în Ministerul Agriculturii. Ãsta este pariul meu cu Ministerul Agriculturii’, a transmis Barbu.

În altă ordine de idei, ministrul Agriculturii le-a spus membrilor Alianței pentru Agricultură și Cooperare că are nevoie de sprijin din partea lor pentru discuțiile la Comisia Europeană, astfel încât ‘să eliminăm povara pe toți fermierii din Uniunea Europeană’.

‘Vreau să știți că în continuare avem nevoie de sprijin din partea Alianței și de la celelalte forme asociative. De aceea, eu vreau să fac un îndemn: să ne unim cu toții în continuare și, împreună cu COPA-COGECA, să mergem în fața comisarului și a colegilor din Uniunea Europeană și să modificăm acele acte normative și regulamente, astfel încât să eliminăm povara pe toți fermierii din Uniunea Europeană. Așa cum s-a putut – și am reușit – ca în primul an strategic să modificăm regulamentul pe condiționalități, în continuare voi merge și voi modifica toate regulamentele, astfel încât, așa cum am discutat și la ultima întâlnire pe care am avut-o cu comisarul european, și vreau să vă anunț public – spuneau că nu se va putea niciodată achiziționa animale de reproducție în sectorul de zootehnie din România. Vă anunț că România va beneficia și va finanța din Programul Național Strategic, în prima fază, scroafele de reproducție în sectorul de porc. Urmează să am o discuție aprofundată și pe partea de vacă de carne și vacă de lapte. (…) Nu vreau să mai rămân singur, vă vreau alături. Numai împreună putem susține și dezvolta, pentru că România – și trebuie să speculăm acest lucru, ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană, în zona de zootehnie, unde în Olanda, în Germania, statul alocă bani pentru închiderea fermelor – trebuie să integreze urgent vegetalul în zootehnie Și vă spun că România va fi cel mai puternic stat pe partea de zootehnie/procesare în Europa’, a susținut acesta.

Florin Barbu a subliniat că nu va vota niciodată în Consiliul de Miniștri ‘decât în beneficiul fermierilor români’.

‘Eu, ca ministru, sunt unul ambițios. Nu voi vota – și am spus-o clar – niciodată în Consiliul de Miniștri decât în beneficiul fermierilor români. Lucrul acesta l-am demonstrat în anul 2014 și în continuare voi proceda la fel’, a adăugat Barbu.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a participat luni la conferința de presă organizată de Alianța pentru Agricultură și Cooperare, cu ocazia împlinirii a 5 ani de activitate.

Cele mai recente știri

To Top