Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat joi că a observat o scădere a prețurilor la energie și materii prime de la acordul dintre SUA și Iran de încheiere a ostilităților și redeschiderea Strâmtorii Ormuz, dar va fi nevoie de timp pentru ca prețurile și fluxurile comerciale din Golf să se normalizeze, transmite Reuters.
Purtătorul de cuvânt al FMI, Julie Kozack, a declarat la o conferință de presă că în următoarea actualizare din 8 iulie a raportului ‘World Economic Outlook’ FMI va decide dacă va continua cu cele trei scenarii de creștere prezentate în aprilie și care depind de evoluții din Iran. În condițiile în care în mai Strâmtoarea Ormuz a rămas închisă, menținând cotația barilului de petrol peste 100 de dolari, Kozack a spus că economia globală trece de la ‘scenariul de referință’, care previziona o încheiere rapidă a conflict, la ‘scenariul advers’, cu o creștere a PIB-ului mondial de 2,5% în 2026.
În cazul ‘scenariului advers’, pe ansamblul acestui an cotația medie a barilului de petrol era de 100 de dolari, dar, de asemenea, exista o înăsprire a condițiilor financiare și o creștere a așteptărilor inflaționiste. Joi, Kozack a explicat că așteptările inflaționiste sunt bine ancorate, unele bănci centrale majorând dobânzile, iar condițiile financiare rămân relaxate, atât piețele avansate cât și cele emergente având acces la piețele internaționale de finanțare.
Cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna august s-a tranzacționat joi în jur de 73 dolari, cel mai redus nivel înainte de 28 februarie, când a izbucnit războiul din Iran.
De asemenea, Kozack a declarat că prețurile la metale, uree și alte îngrășăminte au scăzut după reluarea livrărilor din țările din Golf, dar va fi nevoie de timp pentru deplina normalizare a prețurilor și a comerțului.
‘Acesta înseamnă că va fi nevoie de timp înainte de a reveni la starea normală, și desigur, că va rămâne în vigoare acordul’, a afirmat oficialul FMI.
Cea mai mare îngrijorare a FMI este legată de impactul conflictului asupra statelor în curs de dezvoltare importatori neți de energie, cu rezerve fiscal reduse sau stocuri scăzute de petrol și alte materii prime, în special din Africa, a apreciat Kozack.