Grupul energetic ungar MOL este aproape de preluarea companiei petroliere NIS din Serbia, în condițiile în care sancțiunile americane obligă grupul rus Gazprom să își vândă participația majoritară pe care o deține la NIS, transmite Bloomberg.
Două companii rusești, Gazprom Neft și Gazprom, dețin 44,9%, respectiv 11,3% din acțiunile NIS, însă trebuie să își vândă participațiile.
MOL și Gazprom Neft sunt la câteva zile distanță de a anunța un acord care privește participația companiei ruse la NIS, după care Ungaria va solicita autorităților americane să ridice sancțiunile asupra companiei sârbești de rafinare a petrolului, a declarat joi, la Belgrad, ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto.
Serbia a făcut față unei crize în aprovizionarea cu combustibil grație livrărilor de urgență venite de la MOL, după ce sancțiunile americane vizând NIS au intrat în vigoare în octombrie. Sancțiunile, impuse pentru invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia, au fost ridicate temporar la sfârșitul lunii decembrie pentru a permite derularea discuțiilor de preluare.
Peter Szijjarto a precizat că MOL vrea să dețină un pachet majoritar de acțiuni la NIS, ceea ce ar fi un avantaj pentru compania petrolieră cu sediul la Budapesta, care operează deja rafinării în Ungaria, Croația și Slovacia. Acțiunile MOL au crescut cu peste 2% după comentariile lui Szijjarto, ceea ce duce la 18% creșterile înregistrate de la începutul anului.
NIS deține singura rafinărie din Serbia, amplasată la Pancevo, în apropiere de capitala Belgrad, precum și un lanț de peste 400 de benzinării în Bosnia Herțegovina, Bulgaria și România. Statul sârb, al cărui Guvern nu a impus sancțiuni Rusiei, deține 29,9% din acțiunile NIS, în timp ce restul aparține micilor acționari și angajaților companiei.
Joi, ministrul sârb al Energiei, Dubravka Djedovic Handanovic a declarat că Serbia ar dori să își majoreze participația pe care o deține la NIS cu cinci puncte procentuale. ‘Obiectivul este ca discuțiile să se încheie în această săptămână și să fie semnat un un acord obligatoriu privind transferul de proprietate’ cu Gazprom, înainte de a solicita SUA să ridice sancțiunile, a declarat Handanovic la briefing-ul comun cu Szijjarto.
Premierul ungar Viktor Orban încearcă să își valorifice relațiile cu președinții Rusiei, Vladimir Putin, și SUA, Donald Trump, în discuțiile pentru rafinăria NIS, după mai mulți ani în care a cultivat legături strânse cu președinții SUA și ai Rusiei. Un acord i-ar oferi lui Orban un potențial impuls înainte de alegerile din 12 aprilie, partidul său de guvernământ fiind devansat de opoziție în sondaje, după 16 ani la putere.